" 28 februarie, la metrou, la gara, ne iubim!"
Am mai stat ceva in gara dupa ce a plecat trenul. Oamenii treceau pe langa mine, ducandu'se la treburile lor, iar eu stateam intepenita pe peron uitandu'ma dupa trenul ala rosu care mi te'a luat iar de langa mine. Din fericire, e acelasi tren rosu care te aduce inapoi, asa ca nu o sa'i port prea mult pica.
In timp ce'mi taram pasii spre metrou imi zburau in cap o gramada de imagini iar peste mine se instala deja cunoscuta stare de uimire.
Cateodata cand stau dimineata si beau cafea, imi tin ochii stransi asteptand sa ma trezesc, sa ma asigur ca nu e un vis. Si deschid ochii si totul e la fel.
Si nu cred ca e nevoie sa transpunem in cuvinte ce simtim pentru ca oricum nimeni nu ar putea reusi sa inteleaga. Iar majoritatea este sceptica. Dar noi radem si asteptam sa treaca timpul mai repede sa le demonstram cat s'au inselat.
M'ai vazut si ai zambit si ai stiut cat de frumoas va fi.
Te'am vazut si am simtit iubire.
Noi ne completam.
Si m'am blocat. Nu stiu cum sa scriu cum suntem sau cum simtim. Stiu ca e de o simplitate complexa. Stiu ca ma trezesc zambind dimineata cu tine. Stiu ca adorm fericita seara cu tine.
Stiu ca nu mi'e frica. Stiu ca viitorul ne zambeste. Stiu ca a venit timpul sa imi las trecutul si problemele in urma, si doar sa traiesc aici, acum, cu tine.
Si da, uneori ne certam si ne ciondanim, dar intotdeauna zambim si ne calmam. Si da, asteptam mereu ceva sa se intample, dar mai e atat de putin.
Pot sa imi inchid ochii si sa vad limpede viitorul. Pot sa te vad zambind si atunci, te pot vedea imbatranind si fiind fericit. Si nu mi'e frica. Nu ne e frica.
Am renuntat sa mai fim egoisti.
O viata singura este o viata egoista. Noi suntem amandoi, deci impartim totul.
Noi doar inchidem ochii si facem inconjurul lumii intr'o seara, despartiti fiind de 300 de km. Ne construim visele la telefon, si le implinim cand ne vedem.
Mi'e frica sa scriu pentru a nu rani ceea ce traim prin cuvinte. Noua nu ne sunt de folos cuvintele. Noi doar traim cu fiecare celula la o intensitate maxima. Lasam realitatea sa ne izbeasca si o imbratisam in timp ce ne bucuram de fiecare gura de aer pe care o luam in prezenta celuilalt. Noi ne putem regasi in miile de cantece scrise despre noi in timp ce compunem versuri pentru cantecul nostru.
Noi doar ne iubim.
