Catch me if u can

fugeam...nu stiam exact unde si de ce ...incepusera sa ma doara picioarele dar eu tot nu vroiam sa ma opresc...mi-era frica ca,daca ma voi opri,voi muri...tot timpul alerg spre ceva...niciodata nu mi-am permis sa ma opresc.nimic nu se opreste in loc pentru a-i admira frumusetea...nici macar timpul,viata,dimineata asta insorita si rece in care m-am trezit invaluita.
trebuie sa invat sa traiesc si sa ma bucur uneori si de stagnarile inevitabile care-mi apar in cale...sa nu mai astept nimic de la nimeni...crezi ca se poate?

feelings...

bucurie...invidie...respect...remucari...ce's cu toate astea?sentimente?naaah...doar simple conceptii...chestiile astea nu le poti simti...sunt si atat.te surprind dimineata precum soarele care te amageste cu ziua calduroasa ce va urma...si pana la urma observi ca de fapt afara nu e soare si caldura...ci ploua cu galeata,o ploaie nerusinata care-ti strica tot cheful de "dimineata ca la carte" si pur si simplu ne cufundam in canapeaua noastra comoda si navem chef nici sa deschidem televizoru,cu toate ca tot ce trebuie sa facem e sa apasam pe un buton...
recunosc ca ma regasesc mai nou din ce in ce mai des in pielea unor personaje din romanele mamei prafuite si incep sa fiu si omul care nare curaj sa apese nenorocitul de buton ca sa se cufunde in lumea colorata a mass mediei...oare innebunesc?nu...asa sunt eu...

realitate...

trebuie sa ma las de fumat...dar de ce?de fapt de ce nu?tot timpul ne propunem sa facem cate ceva dar niciodata nu reusim sa facem cu adevarat ce ne dorim...vrem sa fugim...sa zburam spre lumi noi si necunoscute...sa ne refugiem in noi insisi.sa uitam de tot si toate...nu putem...tot timpu tre sa fie acel "ceva" care ne ancoreaza viata la realitate...la realitatea nu tocmai roz pe care o vedem deseori cand,uitati de timp,stam si ne uitam pe geam...asa...aiurea...
va exista vreodata acel om care sa se rupa de realitate si sa traiasca in lumea lui?tare as vrea sa il cunosc...

random

m-am saturat de acea asa zisa formalitate dintre oameni...poate ca de aceea nu-mi place sa cunosc oameni noi...pentru ca tot timpul trebuie sa vorbesti despre mici nimicuri la inceput...cu unii dintre ei vorbesti mici nimicuri pana la sfarsit....asta e foarte obositor...intotdeauna mi-a placut sa vorbesc cu oamenii,sa-i cunosc,sa-i las sa ma cunoasca,sa avem alte subiecte d discutat inafara de "ce frumos e azi afara".
mi se intampla des sa vorbesc cu oameni si sa raman fara subiecte...ca si cum inspiratia mi se pierde pe nicaieri...de fapt pe nicaieri se pierd tot felul de lucruri:vise,sperante,dorinte.trebuie doar sa-mi dau seama cum sa ajung la ele si sa mi le reinsusesc.
tot timpul ne lipsesc lucruri...dar uneori nu ne dam seama ca ele sunt chiar langa noi...