fugeam...nu stiam exact unde si de ce ...incepusera sa ma doara picioarele dar eu tot nu vroiam sa ma opresc...mi-era frica ca,daca ma voi opri,voi muri...tot timpul alerg spre ceva...niciodata nu mi-am permis sa ma opresc.nimic nu se opreste in loc pentru a-i admira frumusetea...nici macar timpul,viata,dimineata asta insorita si rece in care m-am trezit invaluita.
trebuie sa invat sa traiesc si sa ma bucur uneori si de stagnarile inevitabile care-mi apar in cale...sa nu mai astept nimic de la nimeni...crezi ca se poate?
Un comentariu:
trebuie sa te impiedici o data mia bine pana iti revii ca dupa aia sa o iei iar la fuga
Trimiteți un comentariu