'Buna!'

Credea ca stia dar de fapt habar nu avea. Era un suflet singuratic ce ratacea prin universul de suflete pereche.
Pe el nu’l deranja. Fusese obisnuit asa. Se bucura de lumina soarelui si singur. Isi improspata diminetile cu cofeina pentru o persoana.
- Bai baiatule, cand ai de gand sa’ti gasesti si tu o fata? Pe cineva care sa’ti incalzeasca patul ala trist?
- Ce fata domne? Am de munca, mai lasa’ma cu prostiile!
Asa decurgeau dialogurile cu taica’su. Avea deja aproape 30 de ani, batranu nu mai avea mult de trait, si s’ar fi bucurat enorm sa il vada insurat inainte sa crape.
Dar viata nu mergea asa pentru Mihai. Oo nu. El se voia un om de succes. N’avea nevoie de femei sau de cine impartite in doi. N’avea nevoie de batai de cap, de chestii siropoase. Pentru el viata era simpla: se trezea dimineata, isi bea cafeaua, facea dus, se ducea la munca, se intorcea de la munca, se uita putin la stiri apoi manca si se culca. Nu ii placeau lucrurile complicate. De 2-3 ori pe saptamana iesea cu putinii lui prieteni. ‘Putini dar buni’ asa cum ii placea lui sa afirme. Buni pentru ca si ei impartaseau viziunea lui de ‘om fericit cu munca lui’.
‘Oare are sa ma observe vreodata?’
Ea era tipa de pe ultimul scaun din autobuz. In fiecare dimineata o vedea, coborau la aceeasi statie. E frumoasa, nu putea nega. Dar el nu avea timp de baliverne.
Dar se mintea singur. Era frumoasa, si o placea. O vedea zilnic de doi ani. Si niciodata nu a avut curajul sa ii zica ceva. Ii mai surpindea privirea cateodata cand se uita in directia ei. Poate de aceea s’a simtit intotdeauna mai confortabil cu munca lui. Da, asta era. El e un tip confortabil. De ce sa se complice? De ce sa ii zica ‘Buna!’ , sa o scoata in oras, sa se indragosteasca nebuneste de ea, sa se mute impreuna, sa faca copii si sa traiasca fericiti pana la adanci batraneti cand se simtea atat de bine in compania lui? Nu, nu va face asta. N’are de ce. Se va scuti singur de drama. Peste cativa ani isi va multumii singur.
Mai trecu un an. Tot acelasi autobuz luau, tot singuri amandoi, tot tristi, patetici.
- Buna! Eu sunt Mihai! Nu am putut sa nu observ cat de frumoasa esti. Imi pare rau ca mi’a luat atata timp…
Si a scos’o in oras… :)

Stia..

- Pisica asta se uita la tine de parca ar stii fix ce gandesti si ce ai!
‘Pff, daca’ai stii tu de cate ori venea acasa si o simteam ca e suparata.’
El statea, gri si mandru, la locul lui obisnuit, pe perna. Ii privea in timp ce stateau la un pahar de vorba. ‘Oamenii, pff, cine sa’i mai inteleaga?? Azi vai doamne, X, maine, vaiii, Y. Poimaine: ‘taci ca’s suparata, nu ma enerva ca nu mai vezi mancare’. Devine usor iritant. Dar eu o iubesc pe ea. E ‘printesa’ mea. Imi da de mancare, ma tine in brate cand doarme, ma mangaie si nu ma lasa afara in frig. Toti prietenii ei ma adora. E frumos la ea in camera. Am perna mea si cateodata ma si inveleste. Da, o iubesc pe ea.’
Si ea il iubeste. Cand l’a vazut mic si mort de frig, cum a luat’o in brate, nu s’a mai putut despartii de el. Il tine cu ea in pat, ii da mancarea lui preferata. Il adora. Cu blanita lui gri brazdata de dungi negre. Ochii verzi. Uneori cand ajunge acasa obosita si suparata, el striga un ‘mama’ si o ia in brate, parca stiind ce are. Si se linisteste. Cateodata ramane uimita cum o simte cand nu e ceva ok. Vine si se aseaza pe pieptul ei si incepe sa toarca. Si reuseste sa o faca sa se simta mai bine mereu, de fiecare data.
Astazi a simtit, ca de obicei, ca ceva nu e in regula. Pare usor mohorata. ‘Ce’o mai fi patit si de data asta?’
- Da ma, ti’am zis, n’are rost. Ce cacat sa’i faci? Da’i in pula mea!
- Da, Mircea, ai dreptate. Da’i dracu!
Si se apucara iar de baut. Turnara in pahare lichidul alb, apoi pe cel negru, apoi lamaia. Tarcatul nu putea intelege de ce e mai buna licoarea aia decat apa lui din bol, dar nu’i putea condamna, ce n’ar mai fi mancat si el niste soricei in schimbul boabelor din castron! Dar era fericit. Statea cuminte si ii asculta. Astepta momentul in care ea avea nevoie din nou de el.
Si acel moment nu s’o lasat mult asteptat. Mircea pleca, ea ramase singura cu alcoolul si tigarile ei. Tzusthi la ea in brate, toarce.
- Bai tarcatule, bai. Ce faci tu ma?... nu, nu’s suparata. Is ok. Are dreptate Mircea, ar trebuii sa deschid mai bine ochii si sa vad in ce ma bag!
‘Offf, de cate ori n’am auzit fraza asta. Sigur maine vii fericita, dureaza trei zile, si iar te vad mohorata. Dar eu sunt aici printeso, intotdeauna si te voi iubii mereu. Uite, torc! Doar pentru tine!’
- Nu stiu ce zici tu acolo pe limba ta insa te iubesc foarte mult, sa stii. Sa nu mai fugi de acasa. Nu stiu ce m’as face fara tine!
Se ridica si ii umplu bolul cu mancarea ce ramase in farfurii. Se schimba, se baga in pat, se invelii. El venii si se baga in sufletul ei, isi puse o labuta pe spatele ei si adormi torcand fericit.
Stia.

Cauta'ma

Cauta’ma in linia orizontului, unde lumina se izbeste de pamant, unde pasarile se ascund in copaci, unde muzica nu se opreste niciodata, printre firele de nisip, sub o scoica, dupa o sticla de bere, invelita cu o esarfa, in linistea dintre stele, in intunericul desavarsit, in explozia de culori pe care o vad doar ochii tai, in striatiile inimii tale, sub o artera, in rosul sangelui, in adierea vantului, in aripile pasarilor, in racoarea diminetii, in pauzele dintre beaturi, in linistea abisului, in profunzimea cuvintelor, intr’o carte prafuita de pe raftul prea greoi, cauta’ma printre randuri, la pagina 20, intr’o cutie ascunsa sub patul tau, printre hartii mototolite, printre ganduri scrijelite de vreun pix ce nu mergea, in razele de soare ce se’amesteca in calea ta cu asfaltul prea curat, in mintea ta, printre imagini si simtiri traite pe repeat, printre ce’a fost si ce va fi, printre frumos si urat, intr’un oras aglomerat, pe o strada pustie, intr’o cafenea parasita, in zapada, sub un morman, sub o caciula, intr’o plapuma colorata, pe o perna albastra, cu un gand patat pe ea.
Cauta’ma cu gandul, cu privirea, cu simtirea si cu pielea, in orasul altcuiva, pe strada ta, in scara goala si rece. Cauta'ma in simtiri, in soapte, in trairi, intr’un apus de soare, intr’un decembrie tarziu, la o cana de cafea, in casele altora, ghidat fiind de parfumul meu, de pielea mea, intr’o gara, langa un tonomat de cafea, la ora 9, primul tren in directia ta, in umbra din coltul camerei tale, in neclintirea frunzelor, in crapatura de la geam.
Cauta’ma caci ma vei afla.


Si acum ca m’ai gasit… ce’o sa faci? Ma vei pastra? Ma vei ascunde in soapta ta?

Epic III

Bine ascunsi de munti, undeva intr’un bloc, intr’o camera cu peretii albastri, suntem noi.
E frig in orasul tau. Insa tu ma incalzesti. A fost innorat acolo, insa in camera ta a stralucit soarele. Ne’am invelit cu stele si am dormit pe culori. Am facut schimb de impresii, am ras si ne’a placut.
M’ai primit in bratele tale si m’ai hranit cu cola si tigari. M’ai facut sa uit ca sunt la 200 de km de casa si m’ai facut sa zambesc. Am facut orele sa para zile iar ziua sa para un an. Am ascultat muzica cu laptopul ascuns sub pat.
Ne’am cunoscut in weekendul ala si ne’am ratacit prin trenuri si prin peisaje. Dar tot trenul ne’a adus inapoi unul la celalalt.
Da, I love the way how our everything is one riddm. Si iubesc sa fiu in preajma ta. Nu stiu cine esti, cum gandesti, cum traiesti. Nu ne stim. Dar ne simtim cu fiecare fibra a corpului, cu fiecare rasuflare, cu fiecare sarut si imbratisare. Nimic din ce imi vei arata despre tine nu poate fi urat. Nimic nu ma va speria caci mie nu imi este frica de nimic. Vreau sa te stiu, sa te cunosc si sa te simt.
M’am ascuns de lume, m’am facut mica in bratele tale, ti’am inhalat parfumul si mi l’am imprimat pe piele, te’am privit si mi te’am impregnat pe retina.
Imi spui s’o luam usor desi gandurile nu fac pamantul sa se’nvarta mai repede. O luam cum vrei tu puiule, mi’e indiferent, atata timp cat la sfarsitul zilei imi spui mie ‘noapte buna’ si adormi cu mine la telefon.
Si da, suntem ciudati si dusi cu capu intr’o oarecare masura... si uneori ideile ni se bat cap in cap… dar mie imi place tot ce tine de tine chiar daca nu stiu aproape nimic inca.
Am cureaua ta!

[sicken by your perfume, find myself waken by your taste]


Si da, m'am hotarat sa pastrez entry'ul asta... pentru ca oricat de shallow pretind ca a fost, ai dreptate, a insemnat ceva pentru mine. A insemnat mult:) Deci, iata'l...

Mi'e dor

Mi’e dor de modul in care marea imi inunda privirea cand ieseam din cort. Mi’e dor de nopti pierdute in Stuff dansand pana in zori. Mi’e dor de cheta cea de toate zilele. Mi’e dor de Berea de dimineata si de painea cu gem si cu unt mancata in fata cortului pe plaja. Mi’e dor de Goblin cu ritmul lui de dnb, in fata caruia ma opream mereu sa mai dansez putin. Mi’e dor de Hand si de E.M.I.L.. Mi’e dor de promotii la Kent si de concerte moka. Mi’e dor sa n’am bani decat de’o paine si de’un pachet de tigari. Mi’e dor de plaja prea plina si de Vama prea goala. Mi’e dor de apa sarata si de pietrele care’mi zgariau talpile. Mi’e dor de scoici si de nisip.
Mi’e dor de stelele pe care le priveam stand intinsa langa foc. Mi’e dor sa dorm in sac de dormit, in cort, sub cer de Vama.
Mi’e dor sa fiu atat de beata incat sa nu mai stiu s’ajung in camping, mi’e dor de tequila sunrise ori de remmy. Mi’e dor de caterinci in exces si de punkisti. Mi’e dor de rucsacu prea plin de nisip. Mi’e dor de paharele de unica folosinta spalate si refolosite. Mi’e dor de strada principala mereu plina. Mi’e dor de canapele si de pizza. Mi’e dor de shaorma si de ketchup. Mi’e dor sa dorm in tren. Mi’e dor sa’mi pice ochii’n gura dupa 3 zile de nesomn si s’adorm imbracata. Mi’e dor de salitos si de vodka. Mi’e dor de cuie fumate sub umbrele, de tripuri cu stele si cu avioane. Mi’e dorm sa dau 50 de lei pe’o carte si sa nu mai am bani de tren. Mi’e dor sad au telefoane celor de’acasa sa le spun ca mi’e dor. Mi’e dor sa stau la 5 pe plaja si s’astept rasaritul. Mi’e dor sa uit sa ma trezesc sa’l vad. Mi’e dor de liniste si de zgomot. Mi’e dor de tot…
Mi’e dor de mare…

Supra-oameni sau oameni-visatori?

In acceptiunea lui Nietzsche supraomul este idealul. Corcitura de om cu animal poate fi capabila de a atinge perfectiunea. Ne transformam in animale la nivelul perceptiei. Uitam instant tot ce asimilam. In felul asta putem atinge fericirea.
Dar nu oare in modul asta ne depersonalizam? Nu amintirile si trecutul sunt cele care ne fac ceea ce suntem? Nu sunt ele cele care ne alcatuiesc personalitatea noastra de oameni?
Fara amintiri am fi niste ilustre fiinte in istoria galaxiei, umbland dezmetice pe acest pamant. Am deveni goi si superficiali. Am fi niste zombie lipsiti de sentimente, perceptii sau senzatii.
Eu nu vreau sa fiu supraom! Nu vreau sa fiu nici animal. Si nici om nu cred ca vreau sa mai fiu. Procesele de gandire sunt mult prea complexe pentru a putea fi incastrate in mintea mea mult prea libertina. Eu sunt supraomul meu. Sunt o visatoare. Ma agat de amintirile mele, uit ce vreau sa uit. Visez si colorez peretii in culori abstracte pentru propria’mi desfatare.
Sunt un om-visator obisnuit. Ma aseman cu oamenii. Respir, mananc, simt, cred, vreau. Dar visez mai mult decat un om. Sunt capabila sa’mi autoeduc mintea sa retina doar acele informatii care mi le consider vitale. Imi poti turna in cap zeci de amintiri, trairi ori emotii. Imi poti spune ce vrei, imi poti face ce vrei caci eu voi uita. Eu sunt un om-visator care uita.
Ma redefinesc cu fiecare gura de aer pe care o iau. Cu fiecare tigara pe care o termin, devin altcineva.
Si poti incerca sa ma schimbi. Dar mie mi’e bine asa. Dau delete la orice faza care nu’mi place. E tare’asa.
Si as putea sa iti spun ca sunt blocata aici, in starea mea lamentabila indoctrinata de altii inaintea voastra. Si ca nu ma pot debarasa de senzatia in care m’am complacut, o senzatie mizerabila. Dar as mintii. Pentru ca o ador, ma defineste. E cine sunt. Sunt cine ma vezi. Asta’s eu.

Epic II

- Se spune k in viata trebuie sa jti sa t bucuri ji d lucrurile marunte, insa asta q desavarjire nu e dloc marunt, oare la asta qm tre sa n manìfestam starea?
- O pretuim. Si nu o luam de'a gata. O traim.

Epic

05-12-2009, 9:00 gara brasov.
Tu si cu mine. E epic.

Spune'mi

Ti’ai salva sufletul sau ai fugi? L’ai lasa? Spune’mi, l’ai lasa?
Vorbele aluneca, tigariles sunt multe adunate in scrumiera sau pe jos. Unele fumate, altele uitate. Uitate asa cum era si el. Uitat de lume, abandonat.
Statea intr’un colt al patului sau cu perna in brate si cu patura pe cap. Parea ca doarme. Dar nu dormea. Nici nu plangea. Nu mai avea timp de lacrimi, de abrureli. De combinatii. Au fost prea multe. Au trecut atatea, au ramas prea putine. Ce i’a ramas? Spune’mi, ce i’a ramas??
Poze i’au ramas. Iti spun eu. Tone de poze. Tone de amintiri. Tone de praf.
Sticle goale aruncate prin camera aiurea. Dezordine ordonata doar in mintea voastra. Era o stare de spirit. Nu e nimic special. Nimic iesit din comun. Pasivitatea aceea agresiva nu isi gasea locul in orice alta parte ai fi incercat sa o indesi.
Valorile morale si le pierduse de mult. Prietenii ii avea dintr’o nevoie mizera de a’si fuma tigarea cu altcineva inafara de wallpaperul lui.
Dar ii placea asa. Situatia in care s’a autocomplacut ii era previzibila lui mai mult ca oricui. Ii era familiara. Ii statea bine in felul ala tampit de numai unuia ca el i’ar fi stat bine.
Si totusi, daca ai putea, ti’ai salva sufletul? Mi l’ai da spre pastrare? Spune… l’ai ceda cuiva care mai poate avea grija de ceva? Sau l’ai lasa sa cada in frumoasa dizgratie a unui corp abandonat?
Doar… spune’mi.