28 decembrie 2009

'Buna!'

Credea ca stia dar de fapt habar nu avea. Era un suflet singuratic ce ratacea prin universul de suflete pereche.
Pe el nu’l deranja. Fusese obisnuit asa. Se bucura de lumina soarelui si singur. Isi improspata diminetile cu cofeina pentru o persoana.
- Bai baiatule, cand ai de gand sa’ti gasesti si tu o fata? Pe cineva care sa’ti incalzeasca patul ala trist?
- Ce fata domne? Am de munca, mai lasa’ma cu prostiile!
Asa decurgeau dialogurile cu taica’su. Avea deja aproape 30 de ani, batranu nu mai avea mult de trait, si s’ar fi bucurat enorm sa il vada insurat inainte sa crape.
Dar viata nu mergea asa pentru Mihai. Oo nu. El se voia un om de succes. N’avea nevoie de femei sau de cine impartite in doi. N’avea nevoie de batai de cap, de chestii siropoase. Pentru el viata era simpla: se trezea dimineata, isi bea cafeaua, facea dus, se ducea la munca, se intorcea de la munca, se uita putin la stiri apoi manca si se culca. Nu ii placeau lucrurile complicate. De 2-3 ori pe saptamana iesea cu putinii lui prieteni. ‘Putini dar buni’ asa cum ii placea lui sa afirme. Buni pentru ca si ei impartaseau viziunea lui de ‘om fericit cu munca lui’.
‘Oare are sa ma observe vreodata?’
Ea era tipa de pe ultimul scaun din autobuz. In fiecare dimineata o vedea, coborau la aceeasi statie. E frumoasa, nu putea nega. Dar el nu avea timp de baliverne.
Dar se mintea singur. Era frumoasa, si o placea. O vedea zilnic de doi ani. Si niciodata nu a avut curajul sa ii zica ceva. Ii mai surpindea privirea cateodata cand se uita in directia ei. Poate de aceea s’a simtit intotdeauna mai confortabil cu munca lui. Da, asta era. El e un tip confortabil. De ce sa se complice? De ce sa ii zica ‘Buna!’ , sa o scoata in oras, sa se indragosteasca nebuneste de ea, sa se mute impreuna, sa faca copii si sa traiasca fericiti pana la adanci batraneti cand se simtea atat de bine in compania lui? Nu, nu va face asta. N’are de ce. Se va scuti singur de drama. Peste cativa ani isi va multumii singur.
Mai trecu un an. Tot acelasi autobuz luau, tot singuri amandoi, tot tristi, patetici.
- Buna! Eu sunt Mihai! Nu am putut sa nu observ cat de frumoasa esti. Imi pare rau ca mi’a luat atata timp…
Si a scos’o in oras… :)

25 decembrie 2009

Stia..


- Pisica asta se uita la tine de parca ar stii fix ce gandesti si ce ai!
‘Pff, daca’ai stii tu de cate ori venea acasa si o simteam ca e suparata.’
El statea, gri si mandru, la locul lui obisnuit, pe perna. Ii privea in timp ce stateau la un pahar de vorba. ‘Oamenii, pff, cine sa’i mai inteleaga?? Azi vai doamne, X, maine, vaiii, Y. Poimaine: ‘taci ca’s suparata, nu ma enerva ca nu mai vezi mancare’. Devine usor iritant. Dar eu o iubesc pe ea. E ‘printesa’ mea. Imi da de mancare, ma tine in brate cand doarme, ma mangaie si nu ma lasa afara in frig. Toti prietenii ei ma adora. E frumos la ea in camera. Am perna mea si cateodata ma si inveleste. Da, o iubesc pe ea.’
Si ea il iubeste. Cand l’a vazut mic si mort de frig, cum a luat’o in brate, nu s’a mai putut despartii de el. Il tine cu ea in pat, ii da mancarea lui preferata. Il adora. Cu blanita lui gri brazdata de dungi negre. Ochii verzi. Uneori cand ajunge acasa obosita si suparata, el striga un ‘mama’ si o ia in brate, parca stiind ce are. Si se linisteste. Cateodata ramane uimita cum o simte cand nu e ceva ok. Vine si se aseaza pe pieptul ei si incepe sa toarca. Si reuseste sa o faca sa se simta mai bine mereu, de fiecare data.
Astazi a simtit, ca de obicei, ca ceva nu e in regula. Pare usor mohorata. ‘Ce’o mai fi patit si de data asta?’
- Da ma, ti’am zis, n’are rost. Ce cacat sa’i faci? Da’i in pula mea!
- Da, Mircea, ai dreptate. Da’i dracu!
Si se apucara iar de baut. Turnara in pahare lichidul alb, apoi pe cel negru, apoi lamaia. Tarcatul nu putea intelege de ce e mai buna licoarea aia decat apa lui din bol, dar nu’i putea condamna, ce n’ar mai fi mancat si el niste soricei in schimbul boabelor din castron! Dar era fericit. Statea cuminte si ii asculta. Astepta momentul in care ea avea nevoie din nou de el.
Si acel moment nu s’o lasat mult asteptat. Mircea pleca, ea ramase singura cu alcoolul si tigarile ei. Tzusthi la ea in brate, toarce.
- Bai tarcatule, bai. Ce faci tu ma?... nu, nu’s suparata. Is ok. Are dreptate Mircea, ar trebuii sa deschid mai bine ochii si sa vad in ce ma bag!
‘Offf, de cate ori n’am auzit fraza asta. Sigur maine vii fericita, dureaza trei zile, si iar te vad mohorata. Dar eu sunt aici printeso, intotdeauna si te voi iubii mereu. Uite, torc! Doar pentru tine!’
- Nu stiu ce zici tu acolo pe limba ta insa te iubesc foarte mult, sa stii. Sa nu mai fugi de acasa. Nu stiu ce m’as face fara tine!
Se ridica si ii umplu bolul cu mancarea ce ramase in farfurii. Se schimba, se baga in pat, se invelii. El venii si se baga in sufletul ei, isi puse o labuta pe spatele ei si adormi torcand fericit.
Stia.

20 decembrie 2009

Cauta'ma

Cauta’ma in linia orizontului, unde lumina se izbeste de pamant, unde pasarile se ascund in copaci, unde muzica nu se opreste niciodata, printre firele de nisip, sub o scoica, dupa o sticla de bere, invelita cu o esarfa, in linistea dintre stele, in intunericul desavarsit, in explozia de culori pe care o vad doar ochii tai, in striatiile inimii tale, sub o artera, in rosul sangelui, in adierea vantului, in aripile pasarilor, in racoarea diminetii, in pauzele dintre beaturi, in linistea abisului, in profunzimea cuvintelor, intr’o carte prafuita de pe raftul prea greoi, cauta’ma printre randuri, la pagina 20, intr’o cutie ascunsa sub patul tau, printre hartii mototolite, printre ganduri scrijelite de vreun pix ce nu mergea, in razele de soare ce se’amesteca in calea ta cu asfaltul prea curat, in mintea ta, printre imagini si simtiri traite pe repeat, printre ce’a fost si ce va fi, printre frumos si urat, intr’un oras aglomerat, pe o strada pustie, intr’o cafenea parasita, in zapada, sub un morman, sub o caciula, intr’o plapuma colorata, pe o perna albastra, cu un gand patat pe ea.
Cauta’ma cu gandul, cu privirea, cu simtirea si cu pielea, in orasul altcuiva, pe strada ta, in scara goala si rece. Cauta'ma in simtiri, in soapte, in trairi, intr’un apus de soare, intr’un decembrie tarziu, la o cana de cafea, in casele altora, ghidat fiind de parfumul meu, de pielea mea, intr’o gara, langa un tonomat de cafea, la ora 9, primul tren in directia ta, in umbra din coltul camerei tale, in neclintirea frunzelor, in crapatura de la geam.
Cauta’ma caci ma vei afla.


Si acum ca m’ai gasit… ce’o sa faci? Ma vei pastra? Ma vei ascunde in soapta ta?

15 decembrie 2009

Epic III


Bine ascunsi de munti, undeva intr’un bloc, intr’o camera cu peretii albastri, suntem noi.
E frig in orasul tau. Insa tu ma incalzesti. A fost innorat acolo, insa in camera ta a stralucit soarele. Ne’am invelit cu stele si am dormit pe culori. Am facut schimb de impresii, am ras si ne’a placut.
M’ai primit in bratele tale si m’ai hranit cu cola si tigari. M’ai facut sa uit ca sunt la 200 de km de casa si m’ai facut sa zambesc. Am facut orele sa para zile iar ziua sa para un an. Am ascultat muzica cu laptopul ascuns sub pat.
Ne’am cunoscut in weekendul ala si ne’am ratacit prin trenuri si prin peisaje. Dar tot trenul ne’a adus inapoi unul la celalalt.
Da, I love the way how our everything is one riddm. Si iubesc sa fiu in preajma ta. Nu stiu cine esti, cum gandesti, cum traiesti. Nu ne stim. Dar ne simtim cu fiecare fibra a corpului, cu fiecare rasuflare, cu fiecare sarut si imbratisare. Nimic din ce imi vei arata despre tine nu poate fi urat. Nimic nu ma va speria caci mie nu imi este frica de nimic. Vreau sa te stiu, sa te cunosc si sa te simt.
M’am ascuns de lume, m’am facut mica in bratele tale, ti’am inhalat parfumul si mi l’am imprimat pe piele, te’am privit si mi te’am impregnat pe retina.
Imi spui s’o luam usor desi gandurile nu fac pamantul sa se’nvarta mai repede. O luam cum vrei tu puiule, mi’e indiferent, atata timp cat la sfarsitul zilei imi spui mie ‘noapte buna’ si adormi cu mine la telefon.
Si da, suntem ciudati si dusi cu capu intr’o oarecare masura... si uneori ideile ni se bat cap in cap… dar mie imi place tot ce tine de tine chiar daca nu stiu aproape nimic inca.
Am cureaua ta!

[sicken by your perfume, find myself waken by your taste]


Si da, m'am hotarat sa pastrez entry'ul asta... pentru ca oricat de shallow pretind ca a fost, ai dreptate, a insemnat ceva pentru mine. A insemnat mult:) Deci, iata'l...

14 decembrie 2009

Mi'e dor


Mi’e dor de modul in care marea imi inunda privirea cand ieseam din cort. Mi’e dor de nopti pierdute in Stuff dansand pana in zori. Mi’e dor de cheta cea de toate zilele. Mi’e dor de Berea de dimineata si de painea cu gem si cu unt mancata in fata cortului pe plaja. Mi’e dor de Goblin cu ritmul lui de dnb, in fata caruia ma opream mereu sa mai dansez putin. Mi’e dor de Hand si de E.M.I.L.. Mi’e dor de promotii la Kent si de concerte moka. Mi’e dor sa n’am bani decat de’o paine si de’un pachet de tigari. Mi’e dor de plaja prea plina si de Vama prea goala. Mi’e dor de apa sarata si de pietrele care’mi zgariau talpile. Mi’e dor de scoici si de nisip.
Mi’e dor de stelele pe care le priveam stand intinsa langa foc. Mi’e dor sa dorm in sac de dormit, in cort, sub cer de Vama.
Mi’e dor sa fiu atat de beata incat sa nu mai stiu s’ajung in camping, mi’e dor de tequila sunrise ori de remmy. Mi’e dor de caterinci in exces si de punkisti. Mi’e dor de rucsacu prea plin de nisip. Mi’e dor de paharele de unica folosinta spalate si refolosite. Mi’e dor de strada principala mereu plina. Mi’e dor de canapele si de pizza. Mi’e dor de shaorma si de ketchup. Mi’e dor sa dorm in tren. Mi’e dor sa’mi pice ochii’n gura dupa 3 zile de nesomn si s’adorm imbracata. Mi’e dor de salitos si de vodka. Mi’e dor de cuie fumate sub umbrele, de tripuri cu stele si cu avioane. Mi’e dorm sa dau 50 de lei pe’o carte si sa nu mai am bani de tren. Mi’e dor sad au telefoane celor de’acasa sa le spun ca mi’e dor. Mi’e dor sa stau la 5 pe plaja si s’astept rasaritul. Mi’e dor sa uit sa ma trezesc sa’l vad. Mi’e dor de liniste si de zgomot. Mi’e dor de tot…
Mi’e dor de mare…

8 decembrie 2009

Supra-oameni sau oameni-visatori?

In acceptiunea lui Nietzsche supraomul este idealul. Corcitura de om cu animal poate fi capabila de a atinge perfectiunea. Ne transformam in animale la nivelul perceptiei. Uitam instant tot ce asimilam. In felul asta putem atinge fericirea.
Dar nu oare in modul asta ne depersonalizam? Nu amintirile si trecutul sunt cele care ne fac ceea ce suntem? Nu sunt ele cele care ne alcatuiesc personalitatea noastra de oameni?
Fara amintiri am fi niste ilustre fiinte in istoria galaxiei, umbland dezmetice pe acest pamant. Am deveni goi si superficiali. Am fi niste zombie lipsiti de sentimente, perceptii sau senzatii.
Eu nu vreau sa fiu supraom! Nu vreau sa fiu nici animal. Si nici om nu cred ca vreau sa mai fiu. Procesele de gandire sunt mult prea complexe pentru a putea fi incastrate in mintea mea mult prea libertina. Eu sunt supraomul meu. Sunt o visatoare. Ma agat de amintirile mele, uit ce vreau sa uit. Visez si colorez peretii in culori abstracte pentru propria’mi desfatare.
Sunt un om-visator obisnuit. Ma aseman cu oamenii. Respir, mananc, simt, cred, vreau. Dar visez mai mult decat un om. Sunt capabila sa’mi autoeduc mintea sa retina doar acele informatii care mi le consider vitale. Imi poti turna in cap zeci de amintiri, trairi ori emotii. Imi poti spune ce vrei, imi poti face ce vrei caci eu voi uita. Eu sunt un om-visator care uita.
Ma redefinesc cu fiecare gura de aer pe care o iau. Cu fiecare tigara pe care o termin, devin altcineva.
Si poti incerca sa ma schimbi. Dar mie mi’e bine asa. Dau delete la orice faza care nu’mi place. E tare’asa.
Si as putea sa iti spun ca sunt blocata aici, in starea mea lamentabila indoctrinata de altii inaintea voastra. Si ca nu ma pot debarasa de senzatia in care m’am complacut, o senzatie mizerabila. Dar as mintii. Pentru ca o ador, ma defineste. E cine sunt. Sunt cine ma vezi. Asta’s eu.

5 decembrie 2009

Epic II

- Se spune k in viata trebuie sa jti sa t bucuri ji d lucrurile marunte, insa asta q desavarjire nu e dloc marunt, oare la asta qm tre sa n manìfestam starea?
- O pretuim. Si nu o luam de'a gata. O traim.

Epic

05-12-2009, 9:00 gara brasov.
Tu si cu mine. E epic.

4 decembrie 2009

Spune'mi

Ti’ai salva sufletul sau ai fugi? L’ai lasa? Spune’mi, l’ai lasa?
Vorbele aluneca, tigariles sunt multe adunate in scrumiera sau pe jos. Unele fumate, altele uitate. Uitate asa cum era si el. Uitat de lume, abandonat.
Statea intr’un colt al patului sau cu perna in brate si cu patura pe cap. Parea ca doarme. Dar nu dormea. Nici nu plangea. Nu mai avea timp de lacrimi, de abrureli. De combinatii. Au fost prea multe. Au trecut atatea, au ramas prea putine. Ce i’a ramas? Spune’mi, ce i’a ramas??
Poze i’au ramas. Iti spun eu. Tone de poze. Tone de amintiri. Tone de praf.
Sticle goale aruncate prin camera aiurea. Dezordine ordonata doar in mintea voastra. Era o stare de spirit. Nu e nimic special. Nimic iesit din comun. Pasivitatea aceea agresiva nu isi gasea locul in orice alta parte ai fi incercat sa o indesi.
Valorile morale si le pierduse de mult. Prietenii ii avea dintr’o nevoie mizera de a’si fuma tigarea cu altcineva inafara de wallpaperul lui.
Dar ii placea asa. Situatia in care s’a autocomplacut ii era previzibila lui mai mult ca oricui. Ii era familiara. Ii statea bine in felul ala tampit de numai unuia ca el i’ar fi stat bine.
Si totusi, daca ai putea, ti’ai salva sufletul? Mi l’ai da spre pastrare? Spune… l’ai ceda cuiva care mai poate avea grija de ceva? Sau l’ai lasa sa cada in frumoasa dizgratie a unui corp abandonat?
Doar… spune’mi.

30 noiembrie 2009

Ea

Si ii vezi fata. Ochii aceia calmi si calzi care te'au intampinat mereu dupa usa de lemn masiva si rece [Las`o sa te privieasca in ochi]. Mereu i'ai evitat privirea cand stiai ca iar ai dat vreun rateu. Te duceai la usa ei si deseori te prindea dimineata pe presul plin de praf, nestiind ce sa ii spui. Nestiind cum sa ii ceri iarasi ajutorul, simtindu'te iar ca profiti de bunatatea ei. Dar ea a fost intotdeauna acolo asteptand sa ii ceri un deget pentru a'ti oferi direct toata mana [arata'i unde ti'ai ingropat trecutul, unde te doare. Ea o sa creasca in acel pamant o floare].
Si nu sti cum dar intotdeauna te'a ajutat sa treci peste cele mai de cacat faze. Niciodata nu ti'a cerut nimic in schimb. Intotdeauna ti'a zambit si te'a sarutat pe amandoi obrajii si ti'a sters lacrimile [Buzele ei nu vor fi pline de venin cum au fost altele]. Ti'a facut o cafea, ti'a aprins o tigara. Te'a lasat sa te descarci. A stat intotdeauna tacuta langa tine cand aveai tripuri nasoale. Te'a privit de atatea ori cum dormeai pe perna ei, din acel apartament prafuit, nemavoind sa te intorci acasa in prea multe nopti [Iti va sopti iubire cu toate faptele].
Ea e cea careia ii fumai tigarile si ii beai cafeaua. Ea e cea caruia ii povesteai de toate tipele carora le dadeai inima pe tava [Ea va fi cea care n'o sa'ti intoarca spatele]. Pe ea o sunai dimineata cand trecea pe la tine sa cumpere si'o sticla de Cola si un pachet de tigari.
Cu ea adormeai in brate cand erai prea rupt de beat si de somn ca sa mai ajungi acasa [Ia'o in brate si priviti cerul senin].
Ea va fi cea care te va ajuta sa mergi mai departe... oricare ar fi starea prin care treci acum. Intotdeauna va fi ea langa tine, indiferent de ce gagica ai, unde muncesti, cu ce te imbraci sau cine esti.

28 noiembrie 2009

Era un loc unde...

isi gasise un loc numai al ei. nu era locul ala la care visa ea pentru iarna aia nenorocita care va veni, insa va trebui sa se multumeasca cu ce are. e locu ala unde se duce tot fumu din tigarile pe care le fumeaza en-gros. e locu ala unde se duc toate tonele de alcool pe care le baga in sange la fiecare party sau la fiecare iesire pe la cineva. sunt sutele de poze pe care ii place sa le faca diverselor lucruri din jurul ei. sunt sunetele facute de taste atunci cand ea se joaca frenetic incercand sa mai compuna o serie de ganduri. e locu ala unde muzica rasuna la orice ora din zi sau din noapte. si nu ca ar uita'o cineva data drumu. ci pentru ca ii rasuna in minte la fel de clar ca soaptele pe care le auzea sub niste asternuturi colorate.
sunt sutele de ciupituri pe care le'a indurat chitara care acum zace in husa prafuita. sunt toate stickerele pe care le'a lipit. toate randurile pe care le'a scris pe diverse bucati de hartie. zecile de kile de nisip cu care se intorcea in adidasi din vama.
e un loc in care se pot strange toate locurile in care ea a fost, locurile in care a simtit, locurile in care a plans sau a ras. locurile in care s'a simtit bine sau in care s'a simtit in plus.
e un loc unde timpul se anuleaza. trecutul, viitorul, devin prezent. ce va fi si ce a fost devin ce e. e locul unde totul e posibil. e locul unde visele tale se implinesc.
e locul potrivit pentru care 'coboara'ma in rai' nu e doar o alta piesa. pentru care tu nu esti doar un alt tip. pentru care asta nu e doar o alta stare. pentru care ala nu e doar un alt bar.
e apocalipsa perfecta. explozia trairii la maxim. saturatie.

21 noiembrie 2009

peisaj de iarna

si nimeni nu vrea sa ma creada ca imi caut apartament in bucuresti ca sa o ard chill pe timp de iarna! asa imi place mie iarna... un apartament oarecare, intr'un cartier oarecare. la un cui, la o cafea, la un film prost. la o cantare. nu conteaza. cald sa fie. si sa fie cafea. merge si bere. o muzica buna, un tovaras de vorba. nesscafe 3 in 1. tigari multe multe tigari. scrumiera plina pana la refuz de chistoace murdare de resturi de ruj. draperiile trase, lumina difuza. patul nefacut. 'de ce dracu sa fac patu cand oricum veniti voi si il faceti varza?'
zile intregi petrecute pe podeaua altcuiva. in papucii altcuiva. band cafeaua altuia.
casele altora sunt atat de primitoare. imi imaginez un univers perfect in care o mamica bate la usa sa aduca o tava de cartofi prajiti si cafea. cu noi stand ca nesimtitii incaltati pe canapeaua aia perfect curata. cu muzica data prea tare pentru ca noi sa o auzim cu se plange sa o dam mai incet. tone de filme peste alte tone de muzica. atat de dezordonat.
multe cani de cafea uitate de ieri sau de alaltaieri de cafelele trecute.
fiecare cum intra intre aia patru pereti isi arunca geaca pe unde apuca, isi aprinde o tigara si ia ibricu de cafea si cauta in zadar o cana.
universul meu mic si perfect. peisajul meu de iarna.
are cineva asa ceva p'acasa? as vrea si eu...:P

18 noiembrie 2009

Tumult de vorbe

Si hai sa terminam odata cu toate palavragelile astea caci prostia asta ma omoara! Nestiinta asta stupida in care am fost afundata ma sufoca. Caraghioasa poate parea viata uneori. E ca un copil care se pune in fix in fata ta si ranjeste. Nu iti spune nimic, nu scoate niciun sunet. Sta si te priveste cum te chinui si pur si simplu rade. E absurd. Imi vine sa imi acopar urechile sa nu mai aud hohotele alea sinistre insa nu am cu ce! Calc peste cadavre in incercarea mea tampita de a restabili ordinea si pacea dar toti ulra si tipa si agonizeaza in strafundurile intunecatei mele vieti. Se zbat ca niste catelusi neajutorati. Insa ei nu stiu chinurile prin care sunt supusa eu! Nu cunosc senzatia ori sentimentul asta jalnic. E ca si cum lumea s’ar opri in loc iar eu as fi fortata sa merg inainte cotrar tuturor crezurilor si tuturor legilor fizicii!! Lupta este apriga si neincetata insa trebuie sa isi gaseasca finalul. Bataliile au fost multe. Nici nu mai conteaza daca voi castiga sau voi pierde. Vreau linistea aia de dupa furtuna. Vreau sa mi se astearna sa dorm si sa aud doar linistea. Sa o simt in fiecare por al fiintei mele, in fiecare fibra al sufletului meu de copil. Daca ar tacea toti asa cum o fac ei! Daca linistea ar fi atat de apasatoare de fiecare data, am inebuni cu totii dragilor. Nu ne’am mai putea considera filosofi sau muritori. Am fi niste simple fiinte oarbe in colosul de sunete disipate. Menirea fiecarui lucru e sa isi gaseasca locul in marele ansamblu. Insa mie imi lipsesc multe piese din puzzleul asta facut doar pana la jumatate. Ce ar trebuii sa fac? Sa desenez alte piese noi pentru a acoperi golurile? Nu domnilor, asta nu’i de mine! Voi rataci stinghera prin pustietatea mintii mele asteptand minunea regasirii acelor piese pierdute si atunci voi stii ca am castigat razboiul iar palavragelile se vor fi incheiat!

Despotic sentiment am in mine si mi l’am varsat aici cu varf si indesat! Randurile astea o merita!

16 noiembrie 2009

What makes us human?

Care sunt lucrurile care ne fac oameni? Faptul ca avem doua maini, doua picioare? Faptul ca suntem fiinte rationale si avansam?
Eu sunt de alta parere… Suntem ceea ce ne fac ceilalti. Suntem ceea ce retinem in noi din cei din jur. Fiecare persoana care a interactionat vreodata cu noi isi lasa urma adanc in personalitatea noastra. Intelegerea, buna crestere, suportul, astea sunt lucrurile de baza. Lucrurile pe care le primesti, care iti raman, de la parinti, bunici – familie. Apoi cresti, te maturizezi, intrii in societate. Te intalnesti cu o mare diversitate de oameni care incearca sa’si lase amprente pe tine. Insa tu nu ii iei in seama pe toti. Iti raman saptamanile intregi chiulite sau sticlele de vodka din curtea spitalului de langa liceu. Pe astea le iei de la o fosta colega din primul tau liceu. Iti raman serile de vineri pierdute si bananele pe post de mic dejun pentru un coleg cu care obisnuiai sa umblii. Ramai cu imaginea serilor de pe balconul ala din creierul muntilor. Cu sentimentul ca toata lumea este doar a voastra. Ramai cu asta pe viata. Ramai cu asta si cu prieteni in alte orase indepartate. Sunt oamenii care raman langa tine si care isi lasa intr’o maniera continua aprenta asupra ta. De la ei ai sperantele, prietenia, serile pierdute, betiile si anii pe post de amprente pe care le porti cu mandrie vin din partea prietenului tau drag pe care il stii din scutece si cu care ai crescut. Piscinele, lungile plimbari cu bicicleta si invatatul sa fumezi le primesti de la persoana care ti’a fost candva prietena insa cu care nu a iesit prea bine. Caterinca din noul liceu si cuiele fumate in curtea scolii vin din partea altcuiva. Persoana cu care vorbesti si care te asculta. Persoana care iti vorbeste si o asculti. Glumele, nervii, razboiul aprig si neincetat provine de la persoana cu care te’ai hotarat sa pui bazele unei trupe de dans. Luptele castigate si bucuria enorma amestecate cu cele de mai devreme fac din tine un adevarat erou, fac din voi niste eroi. Provideru tau de muzica, filme, o vorba buna la nevoie, o bere moca in loc de o iesire in goblin vin de la alta persoana de care esti mandra ca isi lasa amprente in viata ta. Weekendurile cantand la chitara sau la bass, desene animate vizionate dupa un cui, craciunul petrecut intre niste pereti verzi ascultand system of a down, prietenia si viata, dorinta de a incerca si a merge mai departe, eh, pe astea le ai de la o alta persoana, o persoana atat de importanta incat te doare cand respiri incet gandindu’te la amprentele lasate de acea persoana. Zilele de iarna petrecute intr’un pat, manusi gri primite cadou, cei mai buni cartofi prajiti pe care i’ai mancat, vin din partea persoanei de care erai mandra ca isi lasa amprentele in viata ta, acea persoana cu care iti facea placere sa bei bere in Fire in zilele de noiembrie. Miile de minute in orange, sticle de cola pe care sa dormi cu capul, caterinca, intelegere, pe ele le primesti de omul care ti’a devenit prieten prin circumstante necunoscute dar de care esti mandru ca il ai acolo. Dorinta de a merge la o anume facultate, prietenia si intelegerea vin la pachet de la alta persoana. Cu care iti place sa imparti un Cuba Libre in Revenge duminica seara. Partea cu obsesivitatea si gelozia o inveti de la altcineva. De la aceeasi persoana cu care faci si prima escapada in Vama de 1 mai. De la aceeasi persoana inveti sa uiti si sa treci peste. Mai exista si acea persoana pe care o intalnesti pe hi5 si care iti devine buna prietena. Persoana cu care iti petreceai timpul prin Gara de Nord sau band vin in Fire, persoana care nu e din acelasi oras ca al tau, insa cu care tii legatura si care te’a invatat sa iei viata mai usor. Tripurile in intuneric, respiratia si aglomeratia pana se aprinde lumina, o dobandesti de la alta persoana. Chinurile bauturii si ale unui cui fumat dupa prea mult alcool le inveti intr’o seara, dupa un concert la care nu ai ajuns de la doua personae. Inveti atunci cum sta treaba cu moderatia si cum sa uiti sa mai vorbesti cu cineva. Inveti sa iti para rau si sa nu te mai gandesti la ceva. Simplitatea lucrurilor, comprehensiunea si trecerea cu vederea le primesti de la omul cu draperiile albastre, omul cu cafeaua din parc. Nepasarea si nesimtirea adunate cu esecul le primesti si inveti de la obisnuitul om din umbra, omul necunoscut, nestiut de nimeni.
Intreaga ta viata vei aduna personae care sa te invete ceva. Fiecare persoana, oricat de neinsemnata, te va invata sa fi putin mai bun, mai intelegator. Fiecare persoana cu care ai interactionat de’a lungul anilor te’au facut cine esti.
Oamenii din jurul nostru ne fac sa trecem mai departe sau sa ne amintim. Ne fac sa iubim, sa plangem, sa iertam, sa uitam, sa invatam. Oamenii din jurul nostru ne fac umani. Lor le datoram faptul ca suntem oameni si ca nu am renuntat la a fi cine suntem.

Aceste randuri se refera la persoanele de la care am invatat cate ceva in viata, pana acum. Nu sunt toate aici insa sunt cele de care imi amintesc, cele care in trecut si’au lasat adanc amprenta sau cele care sunt recente. Persoanele care se regasesc printre randuri doresc sa le multumesc pentru perspectivele de viata pe care mi le’au oferit.

14 noiembrie 2009

Make a wish

Ne punem dorinte pentru ca stim ca avem nevoie de ajutor si ne e teama sa nu cerem prea mult. Ne punem dorinte pentru ca uneori... se implinesc.
Macar o data pe an, cu totii avem ocazia sa ne punem o dorinta. Sufland lumanarile tortului de ziua noastra, uitandu'ne la stele cazatoare sau pe cate o geana. Si cateodata... doar cateodata... una dintre acestea se indeplineste.
Alteori ne punem o dorinta si uitam de ea cand se implineste.
Eu nu imi aduc aminte cate dorinte mi'am pus sau cate din ele mi s'au implinit. Nu stiu sigur pe cate stele cazatoare mi'am pus cate o dorinta. Sau cate gene ori lumanari. Nu imi aduc aminte ultima dorinta pe care mi'am pus'o. Insa stiu ca, oricare ar fi fost ea, mi s'a implinit.

8 noiembrie 2009

Pauza

Nu ai unde sa te ascunzi sau cu ce sa te acoperi. E ca si cum toti ar vedea fix prin tine.
Uneori mi se intampla sa mi se citeasca pe fata exact ce simt. Si nu intotdeauna imi doresc asta. Dar am gasit un loc unde orice as fi facut, oricate sentimente as fi avut pe fata mea, in expresia mea, pur si simplu nu conta. Nimic nu conta. Muzica, oamenii, caldura, totul era intr’o continua miscare. Iar eu pur si simplu stateam acolo, fix in fata scenei, holbandu’ma la dj, cu toti oamenii aia miscandu’se in jurul meu. Iar eu stateam pur si simplu. Muzica mi se rasfrangea in piept. O simteam in fiecare por. Dar refuzam sa ma misc. Stateam si priveam in gol in timp ce viata trecea pe langa mine. E ca si cum, pentru un minut, eu m’am oprit. Am pus pauza, in timp ce lumea se invartea fara mine. In timp ce toti traiau fara mine. Suna ca dracu acum cand reproduc in cuvinte. Insa sentimentu ala e unic. Zambeam luminilor si aerului din fata mea, deliric. Si era fericire. Exact in minutul ala am facut fix ce nu imi place, sa nu fiu ocupata cu nimic. Si totusi totul a trecut pe langa mine.

6 noiembrie 2009

Imi plac/e

rasaritul, apusul, skatingul, basket, sa scriu, sa citesc, sa dansez, sa ascult muzica, nessu 3in1, cafeaua de la mec, diminetile friguroase petrecute in pat, facultatea, fotografiile, chitara, bassu, laptopu, filmele, grey's anatomy, lumanarile, trandafirii albi, kent 8, timisoreana, tequilla, vodka, kamikaze, suburbia, club a, fire, centrul vechi, visele, nopti nedormite, caldura, culori, versuri, albume, telefonul meu, verde, albastru, multe perne, cana rosie, mouseul miiiic, scrumiera rosie, bucataria goala, marea, vama veche, plaja, nisip, betie, ganduri multe, frumos, dragoste/iubire, pasiune, sex, pahare de plastic, cioburi, lac, baraj, metrou, sala de dans, jurnale, blog, ochelarii mei de soare rosii, pierceuri, tatuaje, pixuri cu gel, fire, atze, bratari, noduri, lucky strike, lampa verde, net bun:)), emoticoane, pula mea pe post de virgula, imprimanta, jucarii de plus, sims 2, nfs, bloodrayne, wow, ploaia, perle, strazi pustii, cluburi, baruri, puburi, fotolii para, biblioteci, poduri, cai ferate, chistoace de tigara, pizza, nestea de piersici, coca-colaa, rock, punk, dnb, hiphop, triphop, reggae, rapp, craciunul, patinatul, rolele, postere, afise, graffuri, desenul, pisici, caini, labradori:X, vin fiert, mult fum, zambete, fericire, oameni, iesiri, prieteni, virgule, puncte puncte, entuziasm, baluri, caminele, telefoane 'de vama', apa sarata, gel de dush, ketchup heinz, mustar, engleza, seminariile cu vacariu, cursurile cu brancoveanu ca n'ai timp sa te plictisesti, romanele lui joey goebel, amintirile, jocurile, ringtonuri, ceasuri, canapele, paturi mari, spatii inguste, lifturi, scari, locuri intunecate, tramvaie, aparatorii patriei, shaorma, mec, kfc, burger king, filosofie, viata.

si acum poate ma repet dar vin cu completari: concerte, nopti pustii prin bucuresti, shaorma, concerte:)), dnb, dnb, dnb, noapteaa, luna, stele, cer, nori, parc, carol, tramvai. mistoo. supeer. gata cred ca astea's. :))

My favorite mistake

mi'e uneori frica... mi'e frica pentru ca totul dispare... se ineaca... se ascunde. lucrurile care odata iti trezeau amintiri atat de vii devin doar niste simple obiecte prafuite...
nu vreau sa uit. nu suport gandul asta. mi'e frica... sa nu fiu eu, la randul meu uitata... asa cum si eu am uitat multe lucruri. am uitat.
imi aduc aminte vagi urme de locuri si senzatii. fericirea era predominanta. nervi, spume, crize, gelozie. zambete... ore petrecute intr'o camera... intr'un pat... un geam cu o patura albastra. intotdeauna mi'a placut intunericul din camera aia. imi aduc aminte in mare... dar uit detaliile... detalii la care eu tin atat de mult... acele mici nuante care iti aduc zambetul pe fata dispar intr'o fractiune de secunda.
cu ce erai imbracat cand veneai de la munca? cum mirosea pielea ta? ce culoare aveau asternuturile tale? ce gust aveau cartofii prajiti? cum... cum arata chipul tau?
imi promisesem ca nu o sa uit. imi jurasem ca o sa pastrez legaturile astea vii, indiferent de ce am face noi... dar s'au dus aproape.
mai am resturi de petale din trandafirul ala... vad camera cu lumanari in cel mai mic detaliu dar totusi nu pot distinge nimic...
de ce nu ma afecteaza toate astea? de ce nu devin melancolica. de ce nu privesc in gol... de ce nu stau cu mintea infipta intr'o urma de amintire incercand sa tin cu dintii cat pot de tare de ea??
de ce sunt atat de insensibila.. doamne, cat m'am schimbat.
obisnuiam sa fiu copilu ala tampit care radea tot timpul... se distra la orice ora... facea absolut tot ce ii trecea prin cap... si intotdeauna imi aminteam. stiam totul. ma puteai trezi noaptea sa ma intrebi in ce fel mana ta se arcuia de'a lungul spatelui meu, si stiam.. dar acum am uitat... era o iarna... era frig afara si eu nu aveam nici manusi nici caciula...
trec des prin locurile prin care umblam... dar nimic nu mai e la fel.. totul s'a schimbat atat de mult. as vrea sa pot apasa pe butonu de pauza. sa pun stop la timp. sa ma plimb prin trecut si sa imi amintesc. sa stiu. sa simt fericirea pe care o simteam ori de cate ori parul tau ud imi atingea fata.
dar viata e un fel de rau... pleaca intr'un loc si la capatul drumului se varsa undeva. trece... raman urme... dar nu amintiri. amintirile sunt relative. acum sunt, maine nu vor mai fii. vor ramane doar niste umbre ce danseaza pe tastatura vreunui prost noaptea.
iti amintesti? mai stii cine eram? pe cine iubeam? cine eram noi? sau tu?
mai stii cum imi ascundeam fata in perna ta dimineata cand te trezeam din somn? mai stii ce melodii ne dadeau speranta? sau ce aroma avea cafeaua pe care o faceai? cum aratau diminetile noastre de iarna? cum arata statia de metrou in care m'aduceai?
tu iti mai amintesti vreunul din lucrurile astea?
suntem niste fiinte atat de triste. suntem atat de complicati insa atat de simpli. niciodata nu ne convine nimic... intotdeauna vrem altceva. mereu vrem sa ne amintim, sa nu uitam, sa facem asta sau aia. vrem sa facem lucrurile sa mearga bine chiar daca nu intelegem cum. ne chinuim si ne dam cu capu de pereti. ne lasam creieru sa se izbeasca frenetic numai ca sa ne dam seama intr'un final ca nimic din ceea ce vom face noi nu va conta. nimeni nu isi va mai aminti oricum de noi. nimeni nu va stii.
vreau doar... sa'mi amintescc.

30 octombrie 2009

Complicat de simplu

Si statea asa… aiurea. Dar ce putea face? Avea sticla ei de cola. Avea pachetul ei de kent. Asculta The Fray. Nu putea sa nu se gandeasca. Avea toate astea pentru gandire. Era debusolata. Unde a gresit? Unde s’a dus pea pa sambetei tot ce avea? Sau poate nu s’a dus. Poate nu a pierdut nimic. Zambeste. Asa trebuie sa fie. E karma.
Iese afara si zambeste. E soare. Se vad nori sparti pe cer. Sparti de’un cui saracii. Dar soarele straluceste printre ei. Si florile din curte sunt inflorite… desi e noiembrie aproape. Aude o muzica slaba venind de undeva de sus.
Merge mai departe. Gaseste o bucata de trecut infipta intr’o banca… o ridica, o scutura. Isi aduce aminte. O prostie. O cearta dintr’o prostie. Orgoliu. Lacrimi. Imi pare rau.
Impatureste trecutul si il baga in buzunar. Cum altfel sa scapam de trecut? Cum altfel sa invatam din el? Il pastram. Avem grija de el. In doua buzunare. Intr’unul partile frumoase… iar in celalalt chestiile urate.
Cu cat incercam sa fugim mai mult de trecut, sa uitam, sa ne prefacem ca nu stim, cu atat el ne ajunge din urma. Dar ea a inteles. Ea a acceptat trecutul. Si incearca. Incearca atat de mult sa il repare. Se izbeste cu capul de ziduri invizibile. Se chinuie si se bate cu fantome. Dar nu renunta. Vrea sa faca totul asa cum ar fii trebuit sa fie. O sa fie o calatorie al naibii de lunga. Dar va reusii. Nici macar nu isi va face planuri pentru asta. Un simplu gand, si totul vine de la sine. Trebuie sa traiasca, sa profite de oportunitati. Si da, I’ar fii placut sa mergi cu ea acolo. I’ar fii placut multe lucruri.
De ce totul trebuie sa fie atat de greu?? De ce trebuie sa facem mereu greseli nasoale tocmai cu persoanele care nu merita prostia noastra? Noi stim mai bine. Tu stii mai bine.
Ne complicam viata inutil zilnic. Pana si cel care spune si sustine sus si tare ca nu suporta complicatiile, pana si el isi complica viata aiurea. Eu sunt campioana la asa ceva. Zilnic, la fiecare pas, la fiecare gura de aer pe care o iau, imi complic viata. Sunt o persoana complicata…. Nici eu nu ma inteleg cateodata. Dar imi place de mine asa cum sunt… complicate. Cu chestiile mele. Fazele mele. Nebunia mea. A mea si doar a mea. Si nimeni nu are voie sa intervina. Nimeni… decat cei pe care ii aleg eu… ii avertizez de complicatii, de bataile de cap… daca se baga, spaga lor. Exista si beneficii. Vorbesc prostii. Dar e fun sa ai pe cineva cu care sa iti impartasesti nebunia… stii macar ca nu mai poate creste… ramane constanta la nivelul la care e acum.
Si totusi sticla asta de cola nu mai are acelasi gust ca aia cumparata de la magazinul ala mic si ingust din capatul strazii tale.
Si totusi muzica asta nu mai are acelasi sunet ca aia pe care o ascultam cand eram rupti.
Si totusi tigarile astea nu sunt cele pe care le fumam atunci.
Ii placea sa inventeze. Era in stare sa isi inventeze propria viata sis a o citeasca printre randuri de dragul amuzamentului. Dar daca era o persoana care merita sa o cunoasca… atunci nu ezita niciodata. Era ea. Pura, dezarmata si total vulnerabila. Asa e mai bine. Si tu stii asta…

Nervi

fuckin' nervous breakdown. vreau sa ma duc la concertu ocs de maine. dar cu cine pula mea sa ma duc??!?!?!? toti ba pleaca, ba nu ii lasa parintii. great! o data in viata mea ma lasa si pe mine mama de izbeliste prin bucuresti si toata lumea are treaba coae! in pula mea... i'm frustrated. nu intreba. doar un entry idiot doar asa, pentru ca e blogu meu, si pot sa'mi vars nervii pe el. mori ma! da'te dracu... gata. pauza. calm. liniste. shhht in mortii tai:)

28 octombrie 2009

Insomnie

e 5 dimineata si eu tot nu am inchis un ochi. ahh cat urasc noptile nedormite. peste cateva ore trebuie sa ma duc la facultate si sa fiu si atenta la ce debiteaza profii aia.
cred ca am fumat aproape tigara dupa tigara si am baut pe putin 2 kile de cola.
dar e nice sa nu dormi. noapte e atat de linistita. nu aud decat frigiderul si pisicile cum se alearga prin casa.
mai devreme m'am trezit cu un damf de cafea invadand camera. iar s'a trezit bunicamea sa faca cafeaua. e aproape un ritual pentru ea. in fiecare dimineata la 4 jumate se trezeste, face cafeaua si dupaia se duce sa se uite la televizor.
dar eu ce am facut? am stat toata noaptea si m'am uitat la grey's anatomy. m'am uitat la o poza now and then, am discutat cu diverse persoane. monotonie.
dar totusi e atat de linistit. nimeni nu te fute la creier noaptea. nu striga hai la masa sau du'te si cumpara ulei. nu iti invadeaza nimeni camera ca sa se uite la stirile de la ora 7.
desi o sa am multe riduri din cauza noptilor nedormite, o sa merite. calm, pace, liniste. genial. muzica mea preferata ascultata la un nivel perfect astfel incat sa se auda in toata casa, dar mai putin dincolo, la ai mei.
inca un entry nocturn. nu am mai facut de mult asta. scrumiera e umpluta pana la refuz si creieru meu e prajit de la atatea operatii la care am "asistat" involuntar toata noaptea. maine probabil o sa ma plimb cu cafeaua dupa mine. dar noroc ca am mec'u aproape:) un latte machiatto si un pachet de kent 8 cred ca o sa rezolve problema. mai naspa e cu orele. bine, de'aia am colegi, sa ma tina de vorba. sau de'aia am net pe telefon sau laptop, just to keep me entertained. ahh that's a good feeling.
vezi? noaptea te gandesti la lucruri frumoase. ce bine ca nu's genu de persoana care sa stea noaptea sa isi futa somnu doar ca sa se gandeasca la ce probleme are. daca stau bine sa analizez situatia, nu cred ca imi aloc mai mult de juma de ora, pusa cap la cap, pe zi pentru probleme. e mai fun sa te distrezi. sa razi, sa glumesti. ganditul excesiv si problemele are bad bad bad things. nu fac bine:))
deja ma simt muuult mai lucida si mai treaza. probabil ca in curand o sa imi sune si alarma de la telefon. deci, what the hell? inca un episod din grey's anatomy va rog!

27 octombrie 2009

Umbre

Cuvintele ii alunecau din creier in degete ca mai apoi sa se aseze pe taste intr’o ordine dezordonata de ganduri patate cu fum. Soarele apusese de mult dar inca se mai puteau zarii dare de lumina pe cerul plin de nori murdari. Boxele stateau intr’o tacere apasatoare aruncate pe masa.
Fericirea si’o gasi intr’un plic aruncat in sertarul plin de amintiri. Nu exista destinatar. Era doar o alta scrisoare care nu a ajuns la capatul liniei. Una din miile scrise de ea dar niciodata trimise. I se parea stupid sa o faca. De ce i’ar citi cineva scrisorile? De ce s’ar deranja cineva sa ii adune gandurile imprastiate pe o foaie si sa le aranjeze incat sa aiba sens?
Pentru ea nimic nu avea sens. Niciodata nu se chinuia macar unpic sa faca lucruri cu o oarecare luciditate. Toate trairile ascunse in negura mintii ei se invalmaseau aiurea peste tot. Toata camera era plina de trairi si ganduri. Niciodata nu s’a sinchisit sa faca curat. Sa arunce ce era vechi, sa pastreze ce ii placea. Aproape ca se delecta cand dadea peste un gand care o chinuise la un moment dat.
Ii placea sa citeasca. Isi citea gandurile zi dupa zi. Niciodata in aceeasi ordine si niciodata la fel.
Linistea din jurul ei se transformase in zumzet. Degetele ii jucau frenetic pe taste si parca nu mai putea sa se opreasca. Nu vedea inceputul iar sfarsitul era prea lung pentru a fii povestit. Continua sa se amuze si sa rada de una singura.
I’au placut multe. A urat si mai multe. Ar fii vrut destule de la viata si a primit prea putine. Prea putine lucruri de care se temea. Enorm de multe lucruri care o faceau fericita.
Asa era ea. Doar o alta umbra pe aceste pamanturi calcate in picioare de mii si mii de oameni inaintea ei. Doar un alt om. Doar o alta poza.

25 octombrie 2009

Franturi de suflete

Franturi din acea carte ii reverberau in minte si acum. Incerca sa le alunge dar nu putea. Nu putea sa uite cat adevar graiau acele randuri. Erau niste randuri scrise de un autor care traise si murise cu mult inainte ca ea sa se nasca.
Privea in ochii tutror si putea vedea cine erau. Vedea cine voiau sa fie si cine au fost. Intotdeauna facea asta. Era un joc numai de ea stiut si cu care isi insenina diminetile triste pierdute in metrouri.
Cateodata dadea peste un om al carui suflet ii era un mister. Asa era acest pusti din dimineata aceea. Il privea. Ii privea ochii, fata, imbracamintea. Vedea cine este, cine voia sa fie si cine a ajuns. Dar nu ii vedea sufletul. Pentru ea sufletul unei persoane nu era deloc ceva necunoscut. Ea stia ca sufletul este ceva nemuritor. Dar oricat se chinuia sa priveasca in sufletul acestuia, nu reusea. Se lovea de un zambet si de o expresie de indiferenta.
Incepuse sa se intalneasca cu el zilnic, intamplator. In aceeasi statie de metrou, la aceeasi ora.
De fiecare data incerca sa vada, nu reusea. Devenise o obsesie pentru ea.
Intr'o dimineata calduroasa de iunie vazuse o stralucire nebuneasca in ochii acelui pusti. Vazuse raiul, iadul si pamantul, toate la un loc, intr'o singura persoana.
Vazuse ceea ce nu crezuse niciodata ca poate fii posibil... acel pusti cu care isi petrecea involuntar rasariturile pe sub asfalt nu mai avea suflet.

24 octombrie 2009

Cosmar - dulcele vis

Inchid ochii... ma pierd. E liniste. Atat... de... l i n i s t e.
Sa alergam dupa lucrurile care ne plac. In timp ce toti alearga dupa metrouri si autobuze sa ajunga la serviciu noi sa alergam dupa un apus. Sa avem o poveste de zis. O poveste in care decorul sunt ei iar noi doar actorii. Sa zacem in iarba vestejita de toamna inghetand de frig in timp ce ne imaginam toata viata noastra zborul pasarilor calatoare.
Lucrurile mari nu au valoare. Noi traim la un nivel microscopic unde celulele din pielea ta imi aduc zambetul pe buze facandu'ma sa cred ca dupa voia mea se invarte Soarele.
Dar privind problema din alte puncte de vedere ajung la concluzia ca ador sa iti simt inima cand bate... si sa realizez ca mereu bate in acelasi timp cu a mea.
Dar scena noastra e pentru noi iar publicul e restrans. Doar cateva umbre ce se plimba de colo colo, ascultand muzica dintre noi.
Si iar ne trezim alergand. Incotro? Nu stim. Si radem, dar ne impiedicam si cadem, si radem din nou si ramanem intinsi pe asfaltul prea rece uitandu'ne la ceru ala manjit de nori pe care il vedem zilnic dar parca acum e altfel... acum e doar al nostru.
Eu si prietenul meu imaginar.
Imi cumperi tigari in fiecare dimineata si imi aduci pachetul fara o tigara. Doar una, nimic mai mult.
Dar taci! Nu mai striga ca nu vreau sa te mai aud. Nu apartii lumii mele de fapt. Esti doar o naluca ce se perinda prin viata mea cea plina de haos. Nu am nevoie de imaginatie, viata mea e si'asa ca un vis. Nu imi permit mai mult de'atat. Ma prefer pe mine, strangand aerul in brate.
Trezirea la realitate e atat de trista uneori... alteori e infricosatoare... insa acum e doar atat de muta. E liniste. De ce e asa de liniste aici?? Nu mai aud nici muzica, nici zumzet, nici vantul cum bate! E doar un mare gol, un vid total. Si e atat de frig! Deschide'ti dracu caloriferele astea nenorocite.
Si vecinul de langa tot urla de spaima si de durere... sarmanul.

Totul a fost doar un vis. DOAR UN VIS NENOROCIT. Dispari!

18 octombrie 2009

"Preteni buni nu se gasesc, ei se inventeaza..."

Se holba la monitorul ala de parca ii facea vreun fel de incantatie... dar se holbeaza la el de o saptamana aproape si tot fara niciun rezultat. Saraca...
Priveste monitorul… holbeaza’te la el… asteapta mailul ala nenorocit pe care de fapt nici nu o sa il primesti. Pentru ca boul ala nu se uita in inbox. Sau poate se uita dar nu se mai sinchiseste sa iti raspunda.
Pff, si ce dracu sa’I faci?? Lasa’l in treaba lui acolo cu cuiele lui sa se distreze. Vede tom si jerry alergand pe pereti. Ahh, asta e clasic.
Ba frate si cand te gandesti ca mergeam noi in parc si ne jucam heiki si te cacai pe tine de ras ca habar nu mai am sa joc. “lasa coae ca invat eu, ma fac eu mare”. Nu cred ca am zis asta vreodata dar intotdeauna am gandito. Tu oricum ma placeai asa cum sunt. Dar voiam sa fac si eu ceva. Adica pana mea imi dadeai cam tot pe tava, eu nu sunt asa, eu vreau sa ma dau cu capu de toti peretii, sa imi storc creierii ca sa imi dau seama cum sa te fac sa ma placi. Dar tu oricum faceai asta.
Tu oricum te intorceai dupa mine, alergai ca tampitu pe scari la eroilor si ma faceai sa fac un preinfarct cand ma luai in brate. Norocu tau, fraiere, ca nu ti’am futut niciun pumn pana acum, la cate faze mi’ai facut de genu.
Sau mai stii ma, cand am venit la tine la munca si m’ai adus la metrou inapoi si stateam noi chill, nu aveam nicio treaba, si dupaia “BUFF”. Auch! Si de parca ar fii prima oara. Ma cac pe mine de ras cand imi aduc aminte.
Sau cand ai venit la mine cu scuteru ca imi era rau si ti se rupsese sarma aia care tinea toba). Bine ca ai legato la loc cu o bretea=)).
Si cand pierdeam weekenduri cantand sau uitandu’ne la filme.
Mama frate ce dor mi’e de toate cacaturile alea.
Si veneam la tine de Craciun si fumam un cui si ne uitam la desene animate).
Stii ma vorba aia a alora de la Chester, nu? “prieteni buni, nu se gasesc, ei se inventeaza”. Pai coae, pana mea… a fost cam greu dar ai iesit tu). Dar deh, acu nu mai suntem prieteni. Nu mai vin la tine la munca, nu mai cadem ca idiotii pe scari, nu mai ma corupi sa fumez un cui, nu mai cantam impreuna sau ne uitam la filme. Nu te mai sperii de te caci pe tine cand se uita taicamiu vitreg urat la tine si iti zice sa nu te duci la concert Coma).
Sau cand ai ramas seara si voiai sa te intorci pe jos de la mine. Sunt fix 28 de km de la mine din poarta pana la scara ta.
Si trandafirii. Inca ii mai am pusi intr’o cutie.
Cacat, cate amintiri supertari. Cat misto faceam de tine cand erai fumat. Doooamne. Se uita tot 336’le la tine frate). Si cat de dor mi’e de tine bha…

Dar bineinteles, acestea sunt gandurile ei. Ii e dor de el, desigur. A pierdut un prieten bun. Dar viitorul niciodata nu se stie ce iti rezerva. Poatee…

5 octombrie 2009

Prietenii

Sigur ai auzit macar o data de trupa Bowling for Soup. Au ei o melodie care se numeste “High School Never Ends”. M’a pus mult pe ganduri in ultimul timp.
Da, e adevarat. Am intrat la facultate si te astepti ca totul sa se schimbe. Oamenii sa aiba mai mult bun simt, fetele sa nu fie la fel de bitchy, baietii sa fie mai draguti, mai destepti si mai educati. Insa daca stau sa ma gandesc mai bine, lucrul asta e imposibil. Traim intr’o tara unde indiferenta este cuvantul care face legea [asta si “baieteii” care se cred “smecheri” sau “shukari”]. Ipocrizia asta in care ne’am cufundat cu totii o sa ne distruga. Pe plan national sincer e deja dus totu. Dar pe plan personal inca mai putem salva ceva. Am avut amici tarani, manelisti, gay, rockeri, metalisti, punkisti, emo. De toate genurile. Si niciodata nu I’am judecat dupa cum se imbracau. Toti aveau valori morale cu care aveau ceva de zis. Exista persoane pe care le cataloghezi dupa modul cum se imbraca si cum se comporta. Dar mai exista si acea sectiune de persoane pe care nu ai cum sa le cataloghezi in niciun fel. Aceia sunt prietenii. Fie ca sunt pitziponci, rockeri sau orice alta natie de eticheta aplicata de societate, aceia sunt oamenii care sunt acolo langa tine fie ca sunt imbracati de la Prada fie ca sunt de la “orice produs 10 lei”.
Probabil m’am dus unpic pe campii cu postul asta. Dar incerc sa am o opinie, si nimeni nu are voie sa ma opreasca aici, doar sa ma judece, ceea ce va rog, chiar sa faceti.
Nu cred ca exista om in viata care sa nu fii avut vreodata nevoie de ceva sau de cineva pe la ora 2 noaptea si sa nu fii sunat un prieten. Acel cineva care isi poarta mandru eticheta. O eticheta care este mai presus de celelalte. Un prieten e intotdeauna langa tine, fie ca e zi, noapte, dimineata. Fie ca iti sta parul naspa sau ca ai ochii inrositi de plans. Esti beat si nu mai stii pe unde mergi, ai intotdeauna un prieten langa tine.
Prietenii sunt persoanele alea indeajuns de duse cu capu incat sa ramana langa tine orice ai face si sa se bage in aceleasi cacaturi ca si tine numai ca sa nu fii tu singuru care sa primeasca “laudele”.
Prietenii sunt oamenii aia atat de nebuni incat iti toarna inca un shot de tequila, chiar daca nu mai stii nici cum te cheama. Dar cacat, de’aia ai buletin nu?
Nici nu pot sa transpun in cuvinte cata siguranta si bucuria care o poate aduce un prieten in viata cuiva. Va uitati la filme, iesiti in oras, la agatat, sau la o bauta. Intotdeauna e si intotdeauna va fii fun sa ai un prieten langa tine.
Sunt mandra ca sunt prietena si sunt mandra ca am prieteni. Sunt mandra ca cineva m’a onorat cu acest titlu si m’a lasat sa pasesc in viata atat de incalcita a lui.
E minunat sa se bazeze cineva pe tine stiind ca il poti ajuta. E genial sa stii ca ai pe cineva acolo intotdeauna, no matter what. Nu conteaza ca cercurile de amici nu sunt aceleasi sau ca nu va vedeti in fiecare zi. o data pe zi macar, un prieten se gandeste la tine si vrea sa te ajute, chiar daca iti merge foarte bine, te ajuta facandu’ti ziua si mai frumoasa.

26 septembrie 2009

Niciodata nu ar fii povestea mea

Calmele pauze dintre tigara asta si urmatoarea sunt intrerupte doar de sunetul discret care se aude din boxele aruncate aiurea pe masa.
Zambesc. Mi’am adus aminte de concertul de aseara. Melodia era una pe care nu te astepti de obicei sa se indragosteasca cineva. Versurile nu mi le aduc aminte desi stiu melodia foarte bine. Tu stateai acolo holbandu’te la scena, iar eu stateam in capatul celalalt, holbandu’ma la tine. Melodia suna foarte trist dar totusi agresiv. Te ducea mult cu gandul la o despartire. Ai simtit ca ma uit insistent si te’ai uitat spre mine. Am plecat capul si m’am facut ca nu te recunosc. De fapt nici nu stiu cine esti. Te vad mereu la concerte dar nu iti stiu numele. Esti fix in acelasi loc fata de scena de fiecare data ceea ce ma duce cu gandul ca poate e vreun punct de reper din care te’as putea recunoaste mai bine.
Liniste. Toata lumea pleaca. Inca o seara pierduta. Inca o seara plina de muzica. Inca o seara care va devenii nedormita.
Nu ma astept la mari lucruri de la viata. Nu vreau nimic in special de la nimeni. As fii foarte fericita daca as reusii sa traiesc in aceeasi stare anosta in fiecare zi, fara sa ma supere sau sa ma bage in seama cineva. M’as trezi zilnic, mi’as bea cafeaua, m’as duce la munca intr’un birou tipic new-yorkez, m’as intoarce acasa si as repeta asta la nesfarsit. Pana cand nu as mai fii in stare sa ma ridic din pat dimineata sau as fii concediata sau as iesii la pensie. Nu imi place sa ies din banalul in care m’am complacut. Nu imi place sa ma amestec in problemele altora si nici in problemele mele nu as vrea sa se amestece cineva. As prefera sa ies la o cafea cu mine si cu ziarul meu decat cu 3 prietene galagioase care sa rada mult. As prefera sa traiesc intens fiecare concert singura decat sa am cativa pe care ii cunosc langa mine. M’as duce in fiecare seara singura acasa, as pierde minute in fata vreunei fantani, sau pe o banca, as citii o carte in fiecare seara. As face multe lucruri.
Unde incerc sa ma indrept nu prea stiu sigur. In mod cert aceasta nu este povestea mea. Am prieteni, dar nu multi. Imi place sa socializez si sa interactionez cu oamenii. Nu imi place sa creada cineva despre mine ca sunt proasta sau prost informata despre ceva. Imi place sa ma chinui si sa imi admir singura rezultatele. Nu as muncii in viata mea in vreun birou tipic new-yorkez, as prefera sa colind tara facand chestionare usa in usa. Iar la concerte nu merg aproape deloc, daramite sa vad vreun tip frecventand aceleasi concerte ca si mine. Un lucru insa este adevarat. Imi place sa citesc, mult. Orice, de la ziare, reviste, bloguri, la carti si romane imense. Si recitind acest post imi dau seama ca de fapt nu am nimic de spus cu el. Este doar un exercitiu pentru mine. Maine va fii mai bine, mai interesant. Promit.

4 iulie 2009

Femeile pe tocuri

Femeile si tocurile. Urata combinatie. De ce dracu sa porti tocuri cand d'abia stii sa mergi bine fara ele?
Plus acele oribile basici. Argh, urata treaba. Nu le inteleg pe unele tipe cu toate ca si eu, tipa fiind, am purtat tocuri. Dar am purtat la o ocazie speciala (balul absolventilor) si mi'am luat pantofii in asa fel incat sa nu se vada ca nu stiu sa merg cu ei si sa nu fac nici basici:))
Dar unele reprezentante ale sexului frumos aproape ca ne fac de ras! dupa ce ca au atata parantezele, au si tocuri, plus ca nu isi asorteaza geanta cu pantofii. Si pe langa toate acestea, nu stiu nici sa mearga pe ele. Deplorabil. Doamnelor si domnisoarelor care nu au invatat inca: tocurile sunt pentru profesioniste!
Eu una o invidiez pe mama. merge pe tocuri de parca s'ar fii nascut cu pantofi in picioare. Face totul pe tocuri (eh, hai sa nu gandim asa departe). Conduce pe tocuri si se duce si in santier pe tocuri! what a lady. nu, nu o laud ca e mama. Stie sa mearga pe ele si isi asorteaza si geanta intotdeauna cu pantofii. Trebuie sa aiba un plus pentru asta, nu?
In plus exista atatea alternative la pantofii cu toc. De exemplu balerinii aceia adorabili. Sau platformele, dar aici iar exista si cele inalte unde bineinteles ca iar dam cu stangu in dreptu pentru ca aratam ca niste rate mergand cu ele. Exista adidasii, binecuvantatii adidasi. Sau, preferatii mei, skate shoes. Cele mai comfortabile inventii! Sau sandalele joase. Ce au, dragi doamne si domnisoare, sandalele?? Nu va simtiti bine daca nu va ajunge iubitul pana la barbie?
Nu neg, exista si exemplare ale feminismului care chiar stiu cu ce se mananca aceasta "arta" a mersului pe tocuri. numai cuvinte de lauda pentru ele.
Dar celelalte... ar fii cazul sa se dea jos de pe scena.
Pe mine una ma macina profund chestia asta. Este exact lucrul la care ma gandesc de zeci de ori pe zi cand vad cate o tipa pe tocuri care d'abia se chinuie sa nu'si rupa gleznele. Sau, cazul cel mai trist, atatea zeci de femei care nu isi asorteaza geanta cu pantofii! Doamnelor, suntem in secolul 21 in care totul este posibil, dar hai sa nu exageram. E deranjant la ochi.
Nu sunt o fashion victim sau mai stiu eu ce. Imi place pur si simplu sa critic si sa fiu criticata la randul meu pentru ca nu e nimic rau in asta. Plus sunt de parere ca este mai bine sa ii spui cuiva in fata un lucru decat pe la spate. Dar daca as oprii pe strada zeci de femei spunandu'le ce am spus mai sus va dati seama ce gloata neimblanzita de femei as avea la usa? Si nici macar nu sunt baiat:)) Eu una ma incalt numai cu chestii lejere. Mi'ar placea o data pe luna sa ma incalt cu niste pantofi cu toc dar daca nu stiu sa merg cu ei si nici nu vreau sa invat, nu se preteaza.
Cu riscul de a ma injura tipele care imi citesc blogul, este o tara libera si am tot dreptul sa imi exprim opinia:) Injuriile si comentariile la sectiunea "Leave a comment":)

7 iunie 2009

Eu, tu, noi

Eu sunt propriul meu stapan. De fapt sunt doar un simplu om. Sunt confuza. Gandesc prea mult. Ma supar repede. Am temeri si incertitudini. Sunt o simpla si insignifianta pata pe globul pamantesc.
Eu imi vad visele in culori si tot eu imi desenez diminetile in nuante de gri obosit. Eu alung fericirea si tot eu o caut si o gasesc doar pentru a face naivitatea de a o alunga din nou. Eu sunt cea care iti va spune tie sa scrii o scrisoare in care sa redai viziunea ta despre viitorul nostru. Sa desenezi fiecare detaliu pe foaia ordonat liniata si sa mi’o prezinti. Sa te milogesti de mine intr’un mod absurd sa nu rad de tine sau de ce ai scris si sa am rabdarea sa o citesc pana la capat.
Eu sunt balta de intuneric de pe cerul tau luminat si tot eu sunt lumina din noptile tale nedormite. Eu voi fii cea cu care viata ta nu va mai fii niciodata roz pentru ca urasc culoarea. Eu voi fii tipa care te va tine treaz pana la 6 dimineata pentru a’si satisface fanteziile ei carnale. Eu voi fii tipa din stanga ta pentru care perna va devenii neincapatoare. Eu sunt cea care va pune pauza exact inainte de final si nu te voi lasa sa iti vezi finalul cartii sis a iti traiesti eternitatea fericit pentru ca te voi inlantui in acel loc numit nebunie, departe de rai, iad sau pamant. In acel loc doar pentru noi.
Universul meu incapator va devenii inimaginabil mai mic. Asta pentru ca pana acum nu te’am poftit in el. Te’am tinut la usa ca pe un musafir nedorit din simplul fapt ca nu mi’a placut cum mi’ai zambit ieri.
Randurile vor curge iar cuvintele vor umple petele goale din sufletele noastre obosite de atata alergat prin viata. Ne vom aseza poverile pe un raft si ne vom bucura de tot restul vietii noastre pentru ca la sfarsit sa o luam de la capat razand unul de altu de protezele noastre dentare.
Vom scrie mii de pagini. Sute de carti si zeci de volume amandoi. Vom povestii tot ce a fost si ce nu s’a intamplat inca. Tot ce am vrut si tot ce nu a avut timp sa se implineasca.
Ne vom inneca unul pe altul doar pentru a gasi un motiv in plus de a ne atinge buzele in fiecare zi. Ne vom arunca in prapastia nebuniei doar pentru a ne testa limitele din nou si a ne verifica potentialurile.
Eu cu tine nu e doar un vis. Eu cu tine inseamna colorarea instinctelor in verde camuflaj si eliberarea logicii pentru a ne juca de’a v’ati ascunselea cu zorii.
Vom lua bilete pentru trenul irationalitatii si destinatia hazardului doar pentru a ne complicam viata inutil in asa fel incat nici unul din noi sa nu poata sa o simplifice. In asa fel incat sa treaca destul timp pentru ca noi sa nu mai putem renunta la sintagma. Doar pentru a invinge banalul si a remodela obisnuinta noi ne vom savura sentimentele de dragoste zilnic pentru tot restul fiecarei saptamani, pentru tot restul fiecarui an, deceniu, mileniu, pana cand nu vor mai exista oameni care sa povesteasca despre noi pe Pamant.

16 mai 2009

Prietena mea cea mai buna

exista anumite lucruri din viata ta care nu vor sa te schimbe... lucruri pe care nu le poti schimba. lucruri care sunt asa cum sunt acum. tacute. lucruri care te primesc in tacere oricum ai fii... bucuriile si tristetile ti le poti impartasii pernei pe care pui capul obosit in fiecare seara... iti asterni lacrimile in ea, iti afunzi ziua si toate problemele acolo... iar ea le primeste... si le insuseste, te face sa uiti... te asculta cand vorbesti... mereu tacuta, mereu contemplativa, mereu gata sa raspunda. dar ea tace... te lasa sa iti infunzi rasul in ea... te lasa sa iti usuci lacrimile... te lasa sa o iei in brate, te lasa sa iti ascunzi scrisorile sub ea... se lasa schimbata, spalata, trantita, lovita, smulsa, jignita... fara niciun scrasnet, fara niciun cuvant... nici macar un oftat... singurele ei lacrimi sunt cele din ochii tai care curg, neavand unde sa se duca, in tesatura ei verde cu floricele... perna ta te cunoaste cel mai bine... stie cand minti, stie ce simti... stie ce vrei sa spui chiar daca ti'e prea frica sa faci asta... te insoteste in serile in care ramai singura cu el si vrei sa ai ceva cunoscut aproape... va primeste pe amandoi, va sprijina si va uneste prin petele de culoare de pe ea... iti cunoaste pasiunile, iti stie notele si melodiile cantate la chitara... stie ce filme preferi... stie pe cine iubesti... stie de ce suferi, stie unde ai fost sau ce ai facut... iti cunoaste mirosul, iti stie garderoba... stie la ce ora din noapte iti faci unghiile ajutata de ea... stie cum te sprijini cu capul aproape adormit de ea in timp ce scrii aceste randuri... stie la cine te gandesti si stie de ce iti e frica... stie ce tigari fumezi sau ce bautura obisnuiesti sa bei... stie cati trandafiri ai primit... stie ce lucreaza prietenul tau... sau prietenul prietenei tale daca al tau e un mare gol... stie ce muzica asculti noaptea in surdina in timp ce te gandesti la mii de lucruri, in timp ce ti'e prea frica sa adormi nevrand sa visezi iar... cunoaste lumea prin ochii tai... perna ta e locul tau... iti apartine... te cunoaste, te iubeste si te uraste in acelasi timp. te i'a in brate noaptea, te impinge din pat dimineata in incercarea disperata de a ajunge la scoala... e cel mai bun prieten al tau... numai perna ta stie de cate ori ti'a oferit umarul sa plangi pe el... numai ea stie cate lacrimi ai varsat pentru cati indivizi mai mult sau nu cunoscuti chiar de ea... stie certurile tale cu parintii tai prea exigenti... stie serile in care lipsesti de acasa... stie cand te intorci acasa cu marea imprimata in parul tau... prietenii buni nu se gasesc, ei se inventeaza... prietenul meu cel mai bun este perna mea...

6 mai 2009

Cuvinte adunate

degetele imi sunt vorbele, tastele'mi sunt lumea... ma cufund in adancul linistit ce mi'l ofera lumea mea si privesc prin sticla mata a geamului tau cum stai si razi si plangi si speri... ma ceri... ma vrei... ma cauti... te pierzi. dar ma trezesc ma vad cu tine cu mine cu noi. noi doi amandoi razand in ploaia surda a diminetii de ieri. pictand cu degetul tau aratator un soare, o mare si o scoica. un juramant in alge, nisip si praf de stele. si iar ma pierd pe strazile mele pustii de atatea ganduri vii de prea multe nopti statute cu ochii deschisi atintiti la podeaua pe care calc desculta in fiecare dimineata in drumul meu spre antidotul oboselii. si cafeaua e dulce... prea dulce. iar am gresit. prea mult zahar. m'a pacalit. nu e buna... o gust, o arunc... imi pare rau. crosetez drumuri imaginare cu itele mintii mele catre tine... spre apartamentul tau, spre perna goala de langa tine caruia ii e dor de mine. te misti in somn, te simt, te tin in brate, tresari, eu fug, revin, te sarut apasat si cald... buna dimineata din nou... dimineti pierdute in siruri mute de idei si aburi de cafea... culori sterse pe geamurile mele pictate doar de ea. inimaginabila senzatia mea, a noastra... stiu exact ce simti. stim exact cum e. oare poti tu sa te exprimi? eu ma voi pierde in prea multe cuvinte fara rost, te voi lasa pe tine sa ma delectezi cu ele... sa imi indulcesti rasaritul... sa imi incalzesti apusul. sa imi gandesti viata din perpectiva ta. sa ma legi de tine cu un lant si sa pui un lacat. sa arunci cheia in mare. sa o bagi intr'o scoica si sa uitam de ea.
pipai cuvintele nesigura... parca nici ele nu imi mai apartin. ma uit cu oroare la ziua de maine si ma vad luand un bilet dus catre nicaieri. tu nu esti de gasit... iar ai plecat si m'ai lasat doar cu al meu dor apasator? iar te faci pierdut in mintea lor si te vrei de negasit pentru nimic in lume? dar te intorci... mereu o faci. si te primesc cald iar in asternuturile reci lasate atarnand in amintirile zeci. si strang de pe jos lucrurile ce ne leaga si le asez iar in locul lor de veci. le pun acolo sus, sa se vada, sa te stiu aproape chiar daca nu esti.
sunetele stridente tasnesc usor in sus din chitara mea cea plina de idei noi si vechi, ale mele, ale tale, ale lor... si te cred pe cuvant cand imi spui ca nu vom apune... si ca vom fii noi doi... "si restul lumii":)

O felie de Vama


Tot imi vine in minte versul " Cu marea in suflet si cu scoica mea"... oare de ce? Da. Am facut'o si pe asta. Am fost in Vama!
Vantul care batea... mirosul marii... nisipul care imi zgaria talpile... apa rece... muzica de pe plaja... oamenii... marea... genial peisaj. O chitara ratacita pe ici pe colo. Multi oameni fericiti, razand, simtindu'se bine.
Mintea mea o luase razna... se arunca in mare, inota... se zbenguia asemenea unui peste in apa. Eu zambeam... zambeam cu sufletul si ma simteam bine. Oricum ceva lipsea. Ce? Nu stiu. Insa a fost bine si asa.
Soare in prima zi, nori in celelalte. Dar a meritat... Vama Veche prin ochii mei. Locul, peticul de lume unde poti fii tu. Te poti simtii bine cand vrei tu.
Tot timpul am avut impresia ca locul ala nu doarme niciodata. Si la 5 dimineata erau oameni pe plaja. Majoritatea se recuperau de aseara si se pregateau pentru diseara insa nu conta... "Marea'i beata"!
De pe o terasa se aude OCS. "Cineva sa ne aduca vara inapoi!"
Si acum visez cu ochii deschisi cum 3 zile am fost rupta de tot ce insemna realtitate si m'am distrat cu adevarat. Poze peste poze, nisip adunat prin cele mai neimaginabile locuri, kilograme de pietre aduse acasa in ghiozdan...
Acum ma motivez singura pentru bac! Imi spun: trebuie sa iei bacul, e IMPERATIV sa iei bacul. Imediat dupa bac fug la mare. Plec si nu ma mai intorc pana toamna. Chit ca ma duc singura... oricum in Vama nu esti niciodata singur deci merita!
Si a meritat toata asteptarea asta de 3 ani!

28 aprilie 2009

Vama Veche, mon amour!

Ahh... Vama Veche. Un vechi vis devenind realitate. Dupa toata agitatia asta cu bac'ul si cu invatatul parca o mica escapada m'ar lasa si pe mine sa respir putin.
Emotiile ce insotesc cumpararea biletelor, rucsacul, sacul de dormit, cortul... toate astea le pastram de mult timp, asteptand moment in care o sa ma pot duce si eu in sfarsit sa gust din toate aceste bucurii ale vietii de adolescent.
Cu umre de rusine trebuie sa recunosc ca viata m'a privat pana acum de aceste mici delicii ce le aduce cu sine Vama Veche si marea. Nu am fost decat cu parintii si ultima data cand am fost era acum vreo' 3 ani.
Eu si marea... nu mai stiu cum arata... nu mai stiu ce culoare are... ce gust are... cand eram mica obisnuiam sa imi sug parul si sa ma bucur de acea sare de mare impregnata in el... acum nici ce gust are marea nu mai stiu. Astept cu nerabdare... numar orele, minutele, secundele, cand o sa ma urc in personalu' ala si o sa ma opresc fix pe litoral.
Vama Veche... ahhh. Aberez deja. Pentru mine Vama mi se pare un loc magic. Bine, un fel de scapare din realitate.
Sa ma intind pe nisipul rece si sa ascult valurile... sau muzica, sau orice... sa ma bag macar cu picioarele in apa. Sa zambesc. Sa vad rasaritul congelata de frig cu jumatea de sticla de vodka langa mine... Si cu tine:)
Noi doi si restul lumii.
In mai putin de 2 zile voi afla raspunsul la intrebarea : "cum a fost la mare?" . Oricum, ce o fii o fii. Voi putea spune fericita : "Am facut'o si pe asta!"

Pana data viitoare,
un 1 mai insorit :)

14 aprilie 2009

Eu vreau

Ce vreau eu sa fac cu tine... ce... vreau... eu... sa fac... cu tine... Noi doi.
Vreau sa vedem rasaritul de pe primul bloc care ne pica in cale... sa ne prinda unul in bratele celuilalt cu sticla de vodka jumate goala langa noi. Vreau sa ne lasam luati de somn pe nisipul rece de la mare... sa fim atat de beti incat sa nu mai fim in stare sa mergem 2 metrii pana la cort.
Vreau sa ma trezesc dimineata cu tine langa mine. Vreau sa vedem lumea... Vreau sa traim asa cum vrem, sa fim doar noi doi "si marea". Sa nu mai conteze nimic altceva inafara de noi.
Sa luam primu tren care vine in gara si sa plecam cu 20 de mii in buzunar. Sa ne urcam in masina si sa mergem cu 200 pe autostrada pana la cea mai apropiata statiune. Sa zburam cu avionul. Sa mergem in Paris. Sau Japonia. Sa ne pierdem intr'un oras... Sa mergem sa ne plimbam prin padure... Sa adormim in fiecare seara impreuna.
Sa avem o melodie doar a noastra... Sa dansam un blues... Sa invatam tango. Sa gatim... Sa te bat la sah:)
Sa-mi iei flori, sa-ti i-au bomboane:) Sa facem totul unul pentru celalalt.
Sa nu pierdem nici un rasarit si nici un apus. Sa bem cafeaua la 7 dimineata la eroilor in parc.
Sa ne plimbam cu bicicleta, eu cu skate'ul:). Sa iti cant o melodie la chitara... Sa imi faci o surpriza.
Sa ne plimabm cu vaportul... Sa mergem intr-o excursie. Sa stam cu cortul pe varf de munte... Sa mergem pe jos tot orasul.
Vreau sa plangem, sa radem, sa fim fericiti impreuna... Sa nu mai gresim, sa ne iertam, sa ne iubim.
Sa nu ne mai mintim niciodata... Sa nu ne mai despartim niciodata... Sa fim cuplul ala pe care toata lumea il adora si sa fim cei mai buni in toate:)
Sa ne scoatem unul pe altul in oras. Sa vorbim... sa comunicam... sa nu ne mai fie teama de nimic.
Sa ne spunem "Te iubesc" dimineata si seara inainte de culcare, sa adormim cu zambetul pe buze... Sa ne aratam iubirea si sa ne pastram unul pe altul...

6 aprilie 2009

"Daca"

Facem multe greseli... Unele mai mici, altele mai mari. Incetam sa ne mai gandim la noi insine, incercand sa ii facem pe ceilalti sa se simta bine, lasandu'ne sa cadem in dizgratia intunecimii din sufletele noastre. Alteori, dimpotriva, nu ne mai pasa decat de noi, de bunastarea noastra. Trebuie sa ne fie noua bine. De fapt trebuie sa ne fie tuturor bine. Singura problema este ca de obicei ce e bine pentru mine, nu e pentru tine, sau invers... Aici intervin dezamagirile, regretele, suspinele si starile de absenta iluzorie pierduta in neant.
Intotdeauna spunem lucruri cu juma' de gura, lasam loc de interpretare... Nu avem curajul de a spune verde in fata anumite lucruri. Suntem intelesi gresit, suferim, ramanem singuri. incepem sa ne ocupam timpul cu diverse scapari. Tripuri intense ce ne macina viziunea clara asupra lucrurilor evidente.
Gresim, ne pare rau, iertam, gresim iar. Daca oamenii ar fii perfecti, ziua nu ar mai avea farmec, iar noptile nu ar fii decat o continua inlantuire de umbre fara sens.
Ne trezim privind in gol, mintind ca "analizam situatia la rece", gandindu'ne "ce s'ar fii intamplat daca" nu o sunam, nu ii spuneam asta, nu il lasam sa astepte, nu spuneam ce am spus, nu imi cumparam adidasii aia, nu imi gauream buza. daca, daca.... conditia asta ne bantuie, ne mistuie, ne macina si ne consuma mai mult decat ne consuma tigarile din timpul inutil din zi.
Apoi incepem sa visam, sa ne imaginam departe. sub un cer cu stele, cu o mare linistita in urechi, cu ochii tai intr'ai mei, cu mainile noastre ascunse in nisip.
Privirile se intersecteaza, regretele ies la suprafata. Jocul indiferentei reincepe. "Mie nu'mi pasa" parca te aud spunand. "Ba nu, mie nu'mi pasa". Incepem sa ne intrecem cui nu'i pasa mai mult amplificand prin asta dorul, tristetea, dorinta.
Ochii cad, se impreuneaza, se intalnesc, se scruta, se retrag. Se prind intr'o lupta muta, crancena, interminabila. Atractia privirilor este prea mare. Insa lasam capul in jos si tacem resemnati. Nu avem voie sa ne simtim bine. Nu avem voie sa vorbim. Nu avem voie decat sa fim suparati si tristi. Unicul scop al existentei noastre umile impuse de cine stie ce zeu.
Realizez ca de fapt nu e deloc asa. Sorbim culorile din ochii fiecaruia. Zambim in interior din tot sufletul. Suntem fericiti. Intindem mainile, ne tinem. Plecam...

5 aprilie 2009

Miscare


Soarele de pe buzele tale imi intra in ochi. Imprastie o lumina difuza, intima, de nepatruns.
Slabesti intensitatea imbratisarii in care m'ai cuprins si ma privesti drept in fata. Colorezi cercuri in jurul irisului meu si le umplii cu lumina.
Ma pierd in umbre acum. Ma scufund in soaptele ce anunta sosirea diminetii. Imi las o mana lenesa sa se odihneasca pe inima ta si inchid ochii si vad totul. Trecut, prezent, viitor. Nu mai exista nimic. Totul se leaga intr'un amalgam de trairi, sentimente si amintiri ce formeaza starea mea de spirit din dimineata aceea.
Te cuprind si te dezbrac din priviri. Iti spun ca te iubesc si te las sa zaci inert cu gandurile imprastiate, cu rasuflarea taiata, cu soarele in vene.
Soaptele devin imperceptibile de pe buzele tale ranite de loviturile saruturilor mele. Nemiscarea devine amintire. Dansam un blues al placerii.
Intr'o secunda iti observ intreaga casa. Aranjata si pregatita de musafiri. Insa azi nu vine nimeni. Si nu vom pleca niciodata. Vom alege dulcea stare a mahmurelii. Vom sta pe canapea cu mainile imobilizate de placere incercand sa gasim telecomanda in gand.
Paharul cu vin se varsa. In urma lui lasa o urma rotunda si umeda. Jos, pe parchet, desena o forma neregulata in care daca priveai, pierderea timpului iti devenea necesara.
Perdeaua se misca dezordonat marcand vantul rece ce bate in apartament. Ecranul calculatorului nu mai e negru. Se coloreaza in mii de tonuri de verde, contorsionandu'se in forme imprevizibile.
Respiratia sacadata disparu, bataile inimii se linistira. Confuzia fu inlocuita de pace. Pleoapele refuzara sa mai lucreze in conformitate cu corpul si se inchisera.

28 martie 2009

Pentru ei


Niciunde, nicicand, ehm... oare niciodata?
Sperand, dorind,... ehm oare vrei?
Plangand, suspinand,... ehm iti va trece vreodata?
Razand, crezand, ... ehm oare ce'i?
Cu pasi mici, repezi, dar increzatori, te'ndrepti...
Spre... niciunde, asteptand ocazia sa'nveti?!
Sa vrei, sa poti, sa stii... nu crezi ca e greu
...Dar deodata'un gand te spulbera'n'tr'un "eu"...
Hmmm... o idee vaga despre ceea ce esti...
Ce vrei sa faci, ..., oare unde esti?...
Te gasesc, te vad, te ating,... dar stai...
Ceva,... , ceva se'ntampla... cazi
Te'am cautat, te'am vazut, doar un sarut...
Si totusi, totusi... e'ntuneric aici...
Te'am gasit,te'am atins, dar pici...
Unul catre altul ne'ndreptam sperand...
Ca odata o sa ne gasim razand...
...Si iar,... , iar te'am pierdut...
... Ehm, chill, voi veni acum?!
... Dar unde, unde vom putea?...
Nu stiu, nu spun,... , vei vedea.
Rabdare'aud un gand, dar nu pot, nu vreau
Nu stiu, nu cred. dar vad, astept sa'l am...
... Si iar, din nou, se poate?!...
Te simt, te'ating, spre noapte...
Da, se pare, in sfarsit...
Te'am gasit, l'am gasit...



Poezie scrisa de Samy:) [Aceeasi poveste ca si cu bunul meu prieten de anul trecut: nu are blog:) ]

21 martie 2009

so what's the crazyest thing you've done lately?

Ce ai facut in ultimul timp? Te'ai trezit, te'ai dus la scoala/munca... te'ai intors acasa obosit.. ai mancat, ai facut un dus, te'ai culcat si maine totul de la capat...
de unde atata monotonie? De unde atat de putin timp liber? De ce nu se mai iese frate prin parcuri?
De ce nu se mai atarna la cafele pe valea regilor? De ce nu se mai sta 2 ore la mec la romana cu un hamburger si o cola in fata, cu 3 prieteni nebuni care vorbesc despre tampenii dar care te fac sa te simti bine?
Unde dracu sunt lucrurile marunte bha nene?
Poate sunt intrebari existentiale, poate sunt retorice, poate sunt aiurea. insa eu ma intreb si realizez ca asta e adevarul. avem prea putin timp ca sa traim. Avem prea putin timp pentru ceea ce ne place.
Te duci la un party si cum incepi si tu sa te simti mai bine trebuie sa pleci acasa ca s'a facut dimineata...
E aiurea.... traim viata pe fast forward... ati auzit de slow motion? In reluare? [aveau si ocs o melodie care exprima ce zic eu aici aproximativ]
Nici cersetorii din metrou nu mai au timp sa zica rugaciunea aia pana la capat ca urmeaza Victoriei cu peron pe partea stanga si nu au adunat banii.
Hai sa ne luam o pauza de la viata. Sa uitam o data in viata noastra, timp de o zi, ca trebuie sa facem altceva inafara de a ne distra. Sa fie ziua mondiala a oamenilor care se simt bine...
Ai vrut vreodata sa te urci pe un bloc de 15 etaje? Da? Si de ce nu ai facut'o pana acum? Aaaa... da, timpul asta, ce sa'i faci... saptamana viitoare sigur iti gasesti timp si faci si asta, nu? Bullshit. Frate daca vrei sa faci o chestie nebuneasca, fa'o, nu te mai lovi de lucruri minore cum ar fii timpul sau mai stiu eu ce conceptie preconceputa a unora.

So what's the crazyest thing you've done lately?

I gaved life a chance.

16 martie 2009

De ce nu dormi


Nu sunt un om nefericit... nu cunosc acel sentiment.
Dulce dimineata imi reorganizeaza lumea somnului si o aseaza in forme din fum.
Cafeaua indulceste gustul amar al conversatiei de aseara...
Ce rost are sa fac asta?
Ma ridic usor de la masa si observ biletul lasat de cu o seara inainte. Il iau usor, parca incercand sa pastrez aroma degetelor tale de pe el, si il recitesc:
"Crezi ca totul se intampla cu un motiv? Spune'mi atunci care este motivul pentru care tu ma iubesti?"
L'am pus la loc cu grija specifica mamelor care isi strang copii in brate si m'am indreptat spre jumatatea ta de pat...
Dormi. Cu capul pe perna mea cea verde, cu mana pe locul meu lasat gol si rece. Iti soptesc ca te iubesc pentru ca datorita tie exista dimineata, ca datorita tie exista speranta visului implinit, ca datorita tie fiinta aceasta care sta si te priveste in timp ce dormi ca un prunc d'abia scos din cada lui cea plina cu apa calda, este fericita.
Intotdeauna mi'a placut modul in care tu dormi pe burta... Imi amintesc ca veneam uneori la tine si tu dormeai... Incercam in zadar sa te trezesc insa renuntam repede permitandu'mi sa te privesc in inocenta ta.
Iti dau la o parte cateva suvite de par iar tu tresari...
Ridici usor capul si imi zambesti... Ma certi putin ca te'am trezit asa devreme insa ma iei in brate si adormim din nou...
[Iar muzica ne canta o poveste trista, uitata de lume, uitata de noi, uitata de soare, amintita de ploi...]

12 martie 2009

And again... [Requiem for a dream]

Nu stiu sigur daca sa va recomand filmul sau nu... sunt de parere ca esti singurul film pe care l'am vazut pana acum care ilustreaza intr'o maniera foarte clara, practic iti arunca in fata imagini si trairi, caderea in dizgratie a omului in toate modurile posibile... Decaderea umana. De la droguri, la mass-media,gambling, iubire, bani, sex, obsesie, dezamagire... toate "drogurile" societatii... absolut tot se gaseste in acest film.
Pana si titlul filmului spune asta... recviem pentru un vis [tr. RECVIÉM, recviemuri, s.n. (În Biserica romano-catolică) Slujbă religioasă pentru pomenirea unei persoane decedate; muzică corală compusă pentru această slujbă.** Compoziţie corală cu orchestră, alcătuită din mai multe părţi, scrisă pe textul liturgic al misei funebre. [Scris şi: requiem. – Pr.: -vi-em] – Din lat. requiem [aeternam dona eis], fr. requiem.]... slujba pentru un vis... un vis decedat...
Nu pot spune decat ca e tulburator filmul si te face sa te gandesti la multe... va recomand sa il vedeti de mai multe ori si sa trageti concluzii de fiecare data...
Am gasit si un site destul de infiorator [ http://www.requiemforadream.com ].


Astept si parerile voastre despre filmul asta :)

Requiem for a dream...


Harry Goldfarb: [on the phone] Marion... I've been thinking about you so much... are you okay?
Marion: When are you coming home?
Harry Goldfarb: Soon.
Marion: When?
Harry Goldfarb: Soon... you holding out alright?
Marion: Harry... can you come today?
Harry Goldfarb: Yeah...
[starts to cry]
Harry Goldfarb: I'll come... I'll come today. You just wait for me, alright?
Marion: Harry...
Harry Goldfarb: I'm coming back, Marion.
Marion: Yeah.
Harry Goldfarb: I'm really sorry, Marion...
Marion: I know. .

And he never came... And he never called back... The end

Asta mi se pare cea mai miscanta scena din film... miscanta pentru mine... mi se pare foarte trista si are foarte mult substrat scena... e destul de ciudat...

28 februarie 2009

Situatii nocive


imi place sa cred cateodata ca sunt fericita atunci cand nu sunt. ma simt bine in situatia asta impusa de mintea mea inca beata de soarele asta de primavara. alteori fericirea mea e transformata in opusuri dubioase din cauza unor lucruri aparent minore greu de rezolvat, usoare de descifrat.
patura din geam s'a prafuit... a trecut mult timp de cand n'a mai intrat cineva pe usa ca sa o poata face sa zboare aparent spre tavan in lumini si umbre sumbre si sunete indiscrete... si totusi intrii pe ea in fiecare zi. imi zambesti si parca imi spui sa nu cumva sa uit sa nu ma mai complac in situatiile altora. ne complacusem in situatia noastra. nu scapam de trecut pentru ca nu am putea scapa din bucati din noi. am ramane goi, falsi, tristi. lamentabili in ochii unui copil care inca poate vedea curcubeul...
evadez mereu si ma pierd in locu ala. inchid ochii sa pot trai acum. pun capul pe perna cu aceeasi ardoare cu care soarele rasare uneori. alteori nu o face iar capul meu ramane inert pe aparenta perna...
imi iau pensula si pictez un peisaj lipsit de culoare, rece si trist care se propaga in mine si se divide si imparte in doua lucruri distincte. aparent opuse, aparent asemanatoare, tot timpul aceleasi dar niciodata unul singur.
desenez peisaje imaginate de o minte prea bolnava data mie spre pastrare, prea maiestruos conceputa pentru a servi dispunerea vietii in cercuri concentrice. in prafuri de iluzii si regrete zdruncinate de rationalitatea unora care nu isi pot imagina viata cu putina nebunie. care nu pot vedea ambele parti pline ale paharului pe jumatate golit.
complicarea situatie imi revine mie. o modelez si ii dau alte intelesuri pentru mine. o retusez, o reconstruiesc, o daram, o lipesc la loc. grabesc viata pana in punctul in care ea incepe sa alerge pe langa mine, uit sa ascund butonul de pauza insa nu ma indur sa il apas. las totul sa se deruleze pana revine situatia mea in prim plan. care situatie? niciuna. toate. asta. cea de ieri. aia de acum doua saptamani...