My favorite mistake

mi'e uneori frica... mi'e frica pentru ca totul dispare... se ineaca... se ascunde. lucrurile care odata iti trezeau amintiri atat de vii devin doar niste simple obiecte prafuite...
nu vreau sa uit. nu suport gandul asta. mi'e frica... sa nu fiu eu, la randul meu uitata... asa cum si eu am uitat multe lucruri. am uitat.
imi aduc aminte vagi urme de locuri si senzatii. fericirea era predominanta. nervi, spume, crize, gelozie. zambete... ore petrecute intr'o camera... intr'un pat... un geam cu o patura albastra. intotdeauna mi'a placut intunericul din camera aia. imi aduc aminte in mare... dar uit detaliile... detalii la care eu tin atat de mult... acele mici nuante care iti aduc zambetul pe fata dispar intr'o fractiune de secunda.
cu ce erai imbracat cand veneai de la munca? cum mirosea pielea ta? ce culoare aveau asternuturile tale? ce gust aveau cartofii prajiti? cum... cum arata chipul tau?
imi promisesem ca nu o sa uit. imi jurasem ca o sa pastrez legaturile astea vii, indiferent de ce am face noi... dar s'au dus aproape.
mai am resturi de petale din trandafirul ala... vad camera cu lumanari in cel mai mic detaliu dar totusi nu pot distinge nimic...
de ce nu ma afecteaza toate astea? de ce nu devin melancolica. de ce nu privesc in gol... de ce nu stau cu mintea infipta intr'o urma de amintire incercand sa tin cu dintii cat pot de tare de ea??
de ce sunt atat de insensibila.. doamne, cat m'am schimbat.
obisnuiam sa fiu copilu ala tampit care radea tot timpul... se distra la orice ora... facea absolut tot ce ii trecea prin cap... si intotdeauna imi aminteam. stiam totul. ma puteai trezi noaptea sa ma intrebi in ce fel mana ta se arcuia de'a lungul spatelui meu, si stiam.. dar acum am uitat... era o iarna... era frig afara si eu nu aveam nici manusi nici caciula...
trec des prin locurile prin care umblam... dar nimic nu mai e la fel.. totul s'a schimbat atat de mult. as vrea sa pot apasa pe butonu de pauza. sa pun stop la timp. sa ma plimb prin trecut si sa imi amintesc. sa stiu. sa simt fericirea pe care o simteam ori de cate ori parul tau ud imi atingea fata.
dar viata e un fel de rau... pleaca intr'un loc si la capatul drumului se varsa undeva. trece... raman urme... dar nu amintiri. amintirile sunt relative. acum sunt, maine nu vor mai fii. vor ramane doar niste umbre ce danseaza pe tastatura vreunui prost noaptea.
iti amintesti? mai stii cine eram? pe cine iubeam? cine eram noi? sau tu?
mai stii cum imi ascundeam fata in perna ta dimineata cand te trezeam din somn? mai stii ce melodii ne dadeau speranta? sau ce aroma avea cafeaua pe care o faceai? cum aratau diminetile noastre de iarna? cum arata statia de metrou in care m'aduceai?
tu iti mai amintesti vreunul din lucrurile astea?
suntem niste fiinte atat de triste. suntem atat de complicati insa atat de simpli. niciodata nu ne convine nimic... intotdeauna vrem altceva. mereu vrem sa ne amintim, sa nu uitam, sa facem asta sau aia. vrem sa facem lucrurile sa mearga bine chiar daca nu intelegem cum. ne chinuim si ne dam cu capu de pereti. ne lasam creieru sa se izbeasca frenetic numai ca sa ne dam seama intr'un final ca nimic din ceea ce vom face noi nu va conta. nimeni nu isi va mai aminti oricum de noi. nimeni nu va stii.
vreau doar... sa'mi amintescc.