Si statea asa… aiurea. Dar ce putea face? Avea sticla ei de cola. Avea pachetul ei de kent. Asculta The Fray. Nu putea sa nu se gandeasca. Avea toate astea pentru gandire. Era debusolata. Unde a gresit? Unde s’a dus pea pa sambetei tot ce avea? Sau poate nu s’a dus. Poate nu a pierdut nimic. Zambeste. Asa trebuie sa fie. E karma.
Iese afara si zambeste. E soare. Se vad nori sparti pe cer. Sparti de’un cui saracii. Dar soarele straluceste printre ei. Si florile din curte sunt inflorite… desi e noiembrie aproape. Aude o muzica slaba venind de undeva de sus.
Merge mai departe. Gaseste o bucata de trecut infipta intr’o banca… o ridica, o scutura. Isi aduce aminte. O prostie. O cearta dintr’o prostie. Orgoliu. Lacrimi. Imi pare rau.
Impatureste trecutul si il baga in buzunar. Cum altfel sa scapam de trecut? Cum altfel sa invatam din el? Il pastram. Avem grija de el. In doua buzunare. Intr’unul partile frumoase… iar in celalalt chestiile urate.
Cu cat incercam sa fugim mai mult de trecut, sa uitam, sa ne prefacem ca nu stim, cu atat el ne ajunge din urma. Dar ea a inteles. Ea a acceptat trecutul. Si incearca. Incearca atat de mult sa il repare. Se izbeste cu capul de ziduri invizibile. Se chinuie si se bate cu fantome. Dar nu renunta. Vrea sa faca totul asa cum ar fii trebuit sa fie. O sa fie o calatorie al naibii de lunga. Dar va reusii. Nici macar nu isi va face planuri pentru asta. Un simplu gand, si totul vine de la sine. Trebuie sa traiasca, sa profite de oportunitati. Si da, I’ar fii placut sa mergi cu ea acolo. I’ar fii placut multe lucruri.
De ce totul trebuie sa fie atat de greu?? De ce trebuie sa facem mereu greseli nasoale tocmai cu persoanele care nu merita prostia noastra? Noi stim mai bine. Tu stii mai bine.
Ne complicam viata inutil zilnic. Pana si cel care spune si sustine sus si tare ca nu suporta complicatiile, pana si el isi complica viata aiurea. Eu sunt campioana la asa ceva. Zilnic, la fiecare pas, la fiecare gura de aer pe care o iau, imi complic viata. Sunt o persoana complicata…. Nici eu nu ma inteleg cateodata. Dar imi place de mine asa cum sunt… complicate. Cu chestiile mele. Fazele mele. Nebunia mea. A mea si doar a mea. Si nimeni nu are voie sa intervina. Nimeni… decat cei pe care ii aleg eu… ii avertizez de complicatii, de bataile de cap… daca se baga, spaga lor. Exista si beneficii. Vorbesc prostii. Dar e fun sa ai pe cineva cu care sa iti impartasesti nebunia… stii macar ca nu mai poate creste… ramane constanta la nivelul la care e acum.
Si totusi sticla asta de cola nu mai are acelasi gust ca aia cumparata de la magazinul ala mic si ingust din capatul strazii tale.
Si totusi muzica asta nu mai are acelasi sunet ca aia pe care o ascultam cand eram rupti.
Si totusi tigarile astea nu sunt cele pe care le fumam atunci.
Ii placea sa inventeze. Era in stare sa isi inventeze propria viata sis a o citeasca printre randuri de dragul amuzamentului. Dar daca era o persoana care merita sa o cunoasca… atunci nu ezita niciodata. Era ea. Pura, dezarmata si total vulnerabila. Asa e mai bine. Si tu stii asta…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu