Indecizia, bat-o vina!

Mi se par atat de jalnici tipii care sunt combinati cu mai multe tipe deodata… bha frateee ! Ce e cu voi ? Chiar asa de prosti sunteti pe cat pareti ? Va credeti mari pimp’s ca sunteti cu mai multe tipe… stau si ma gandesc ce te faci tu, bha boule, daca doua dintre tipele cu care esti se intalnesc si afla de faza ?? Inafara de faptul ca va luati voi teapa mai mult… e naspa si pentru ele… k deh, suntem fete, punem botu la vrajeala, pnm… dar e mai nashpa pentru voi pentru ca poate in prostia voastra ati ajuns sa tineti la una din ele… bine bine, o pierzi peu na… asta e , se mai intampla… da sa le pierzi pe amandoua ?? Doamne Dumnezeule ! Pai da cu cine itit mai consumi tu mintulele de pe cosmote ? Sau cine te mai asculta pe tine atunci cand ti-e rau si ai nevoie de un sfat si ti-e tarsha sa i-l ceri prietenului tau cel mai bun, k deh, doar esti pimp si tre sa fii mare si tare, si observi ca « ubita » nu-ti raspunde la telefon ? Ha ? Nu mai zici nimic… sa inteleg ca am dreptate ? Eu tot timpul am dreptate draga… mai ales cand vine vorba de chestii de genul… oricum… teapa e de partea ta… si nu-ti trebuie un Sprite ca sa-ti spuna pe bune ;)

Lupta bah tu asta!

Undeva… in neantul asta nemarginit pe care unii dintre noi il numim “lumea reala”, exista ceva si cineva pentru toti… Nu-l gasesti, zici? A zis cineva k e usor? Niciodata nu e usor mai mami. Intrebarea e daca ai ce-ti trebuie sa stai si sa astepti sau daca ai mai mult tupeu, sa te duci tu si sa cauti… Ia zii, te tine ? da ? Bine atunci… esti tare… ce sa zic ? Ai un plus de la mine ! Pai daca ai ce-ti trebuie atunci de ce stai in fata oglinzii si astepti raspunsuri care oricum nu vor veni ? Lasa te rog frumos winampul cu melodiile alea foarte dragute pe care iti vine sa te dai cu capu de tastatura cand realizezi ca nu sunt adevarate si du-te si cauta-ti realitatea ! Lasa messu… a inceput sa fie demodat… nu-ti vei gasi perechea acolo… nici barurile nu sunt bune pentru ca inspira neliniste…cel putin mie… iesi in parc…cu cainele, maslina, purcelul, cea mai buna prietena, si agata ! Lasa-ti carticica cu replici de agatat acasa si fii inventiv.. fii tu.
Un prieten mi-a zis la un moment dat « intotdeuna trebuie sa te ridici si sa muncesti pentru ceea ce vrei ! ». Ii dau dreptate… cu toate ca majoritatea au renuntat la lupta… s-au dat batuti… « lasa mha ca nu e de tine » asta iti zic prietenii ? Inseamna ca nu sunt prieteni adevarati ! Niste prieteni adevarati iti spun : « lupta mha ! ia ceea ce-ti apartine ! »
Nu… cred ca am o problema… vorbesc de lupte si ambitii insa eu deja le-am pierdut pe toate… trebuie sa ma opresc aici fiindca daca voi continua ma vor da cei de la Blogger in judecata ca le-am folosit to spatiu alocat pentru hosting…Gata !

Gandiri neclare

Noi suntem oameni, nu suntem animale... si daca nu suntem animale, atunci de ce majoritatea dintre noi se comporta ca unele?

Something special

Eu sunt cel ce transforma sunetele in drum si merge cu masina pe ele…
Eu sunt cel ce informeaza lumea ca extraterestrii suntem noi pentru noi si tot ce vedem extraterestru defapt e amfibian si nu poate merge normal…..cu ei nu ne potrivim…
Din toate astea poti vedea cum se leaga drumurile formate de sunete si cum extraterestrii nu se pot fute cu amfibienii pentru ca nu se potrivesc…asa ca au ales sa se iubeasca si din pieptul lor iese o mare de culori de toate felurile…si poti face baie acolo dar iesi colorat …si nu te poti spala decat dupa ce iubesti pe cineva care te iubeste…dar daca tu iubesti si acel cineva nu te iubeste nu te poti spala…..
Si cu fumu e la fel pentru ca el nu are oase si poate deveni orice de la cerc pana la casa….si cel mai important e ca el poate iubi pe oricine chiar daca e amfibian sau extraterestru pentru ca se poate transforma in ce vrea el…
Dar mai sunt si cei care au fete de liliac…ei se iubesc intre ei pentru ca nu se recunosc care cu cine pentru ca toti au aceleasi fete dar se imbraca diferit…asta e singura lor deosebire….
Eu nu stiu ce sunt pentru ca oglinda din camera mea ma minte tot timpul dare eu iubesc…nu stiu ce iubesc pentru ca nu sunt in culori ca sa ma spal…dar iubesc…pentru ca ma doare in capul pieptului si asa stiu eu ca iubesc….cred ca ar trebui sa dau iubirea asta cuiva dar nu oricui…cuiva care sa ma iubeasca si cel mai important este sa vreau eu sa ma iubeasca..pentru ca daca eu nu vreau sa ma iubeasca o sa fiu monocolor si e naspa asa….


Asta e o chestie scrisa de un prieten foarte bun de-al meu. Mi-a placut foarte mult si m-am gandit sa-i fac reclama... ulterior cand va avea si el un blog, va fi stearsa si postata pe blogul sau iar aici va ramane doar un link...

Confuzie

Cred ca am ajuns la concluzia ca eu de fapt nu vreau cu adevarat sa fiu cu cineva… ci vreau cu adevarat sa le arat celorlalti ca :” uite bah, am si io status cu te iubesc!”
Naah… de fapt acum incep sa aberez… adica mi s-ar parea total dragut sa am statusuri de genul cu toate ca imi procoaca repulsie cand vad la altii…
Sunt o fire nehotarata… azi vreu ceva… maine altceva… niciodata n-am vrut acelasi lucru mai mult de 1 zi 2…au existat, ce-i drept, si cazuri in care voiam ceva un timp indelungat pana vedeam ca nu are rost… si auch…aia durea… da ma rog, se mai intampla.
Si acum sunt intr-un proces de « vreau ceva si pana nu am, nu renunt ! »… e o chestie destul de ciudata pentru ca nu stiu niciodata cand apare sentimentu asta… e dubios… singura problema e ca lucrul pe care il vreu mi se ofera… si nu-mi place…eh, mi se ofera cu niste conditii dar nu se pun… imi place sa lupt pentru ceea ce vreau si acum ma vad intr-o totala incurcatura pentru ca mi se da ceva fara sa fac nimic… daca accept si imi iau teapa, e naspa…dak nu accept si aflu ca faza a fost pe bune, e si mai naspa… Si iata-ma din nou in una din multele mele stari de confuzie…

Nehotararea

Stau de o jumatate de ora cu o pagina de Word deschisa si nu stiu despre ce sa scriu... sa povestesc ceva? Nu sunt in stare plus ca m-as simti aiurea. Sa inventez o poveste? N-am inspiratie... as scrie un intreg roman despre cum ar trebui sa arate o secunda perfecta in mintea unui schizofrenic... dar pur si simplu mi-e lene. Probabil va intrebati “daca tot ti-e asa lene, de ce te-ai mai apucat sa scrii asta?” raspunsul meu ar fi unul simplu: pentru ca pot! Starea asta a mea imi aduce aminte de o carte pe care am citit-o acum nu de mult. Se numea “Torturati-l pe artist” de Joey Goebel.. Ideea principala a cartii este ca atunci cand cineva sufera o pierdere, o nereusita, pateste ceva cat de mic, incepe sa vada lucrurile altfel sis a creeze lucruri mai valoroase decat ar fi creat cand era fericit. Intr-un fel sunt intru-totul de accord cu asta deoarece mie una nu mi s-a intamplat sa scriu ceva cat de cat placut atunci cand eram ferictita. Intr-o zi o prietena mi-a spus “incearca sa-ti transpui fericirea in ceea ce scrii”. Am incercat si asta insa nu mi-a iesit nimic. Insa atunci cand trec printr-o perioada dificila scriu lucruri care mie una imi plac, insa niciodata finalurile fericite nu sunt prezente. Poate ca, cu timpul, voi invata sa scriu din experientele fericite a vietii mele de adolescenta cu probleme :)

Poveste despre un sfarsit...

Nu stiu de cat timp statea acolo, printre mormanele de foi pe care nu
reusea sa le umple cu lucrurile pe care le simtea cu adevarat. Umplea
foi de vorbe goale pe care mai apoi le mototolea si le arunca. Fumase
aproape trei pachete de tigari si tot nu reusea sa se concentreze.
Tigarile erau refugiul lui de fiecare data cand voia sa evadeze din
stresul creat de cei ce-l inconjoara...
Imi placea sa stau si sa-l privesc cu orele in timp ce el se lasa
ratacit in lumea lui cea plina de sperante sovaielnice pe care numai
atunci indraznea sa le evoce... "Invata-ma cum sa iubesc... Imi pare
rau, insa am uitat cum..." imi repeta intruna de parca numai gandul ca
ar putea iubi din nou il ingrozea. Ziua era mohorata iar minutele
infernal de lungi... asteptam in contintare cuminte sa se trezeasca
din acea stare care de multe ori dura ore intregi. Incepusem sa visez
din nou la cai verzi pe pereti...El se ridica de la masa si pasi spre mine cu pasi nesiguri. Imi dadu
ultima foaie din teancul pe care reusi sa-l stranga din juru-i si cu
un zambet fugar, abia perceptibil, pleca, lasandu-ma in varful patului
cu acea foaie in mana, care parca deveni greoaie... "Cred ca incep sa
innebunesc fiindca totul mi se arata cu o claritate neobisnuita si
noua... Nu pot sa-ti spun decat:te iubesc! Sper ca poate candva, ne
vom revedea..."