Poveste despre un sfarsit...

Nu stiu de cat timp statea acolo, printre mormanele de foi pe care nu
reusea sa le umple cu lucrurile pe care le simtea cu adevarat. Umplea
foi de vorbe goale pe care mai apoi le mototolea si le arunca. Fumase
aproape trei pachete de tigari si tot nu reusea sa se concentreze.
Tigarile erau refugiul lui de fiecare data cand voia sa evadeze din
stresul creat de cei ce-l inconjoara...
Imi placea sa stau si sa-l privesc cu orele in timp ce el se lasa
ratacit in lumea lui cea plina de sperante sovaielnice pe care numai
atunci indraznea sa le evoce... "Invata-ma cum sa iubesc... Imi pare
rau, insa am uitat cum..." imi repeta intruna de parca numai gandul ca
ar putea iubi din nou il ingrozea. Ziua era mohorata iar minutele
infernal de lungi... asteptam in contintare cuminte sa se trezeasca
din acea stare care de multe ori dura ore intregi. Incepusem sa visez
din nou la cai verzi pe pereti...El se ridica de la masa si pasi spre mine cu pasi nesiguri. Imi dadu
ultima foaie din teancul pe care reusi sa-l stranga din juru-i si cu
un zambet fugar, abia perceptibil, pleca, lasandu-ma in varful patului
cu acea foaie in mana, care parca deveni greoaie... "Cred ca incep sa
innebunesc fiindca totul mi se arata cu o claritate neobisnuita si
noua... Nu pot sa-ti spun decat:te iubesc! Sper ca poate candva, ne
vom revedea..."