Complicat de simplu

Si statea asa… aiurea. Dar ce putea face? Avea sticla ei de cola. Avea pachetul ei de kent. Asculta The Fray. Nu putea sa nu se gandeasca. Avea toate astea pentru gandire. Era debusolata. Unde a gresit? Unde s’a dus pea pa sambetei tot ce avea? Sau poate nu s’a dus. Poate nu a pierdut nimic. Zambeste. Asa trebuie sa fie. E karma.
Iese afara si zambeste. E soare. Se vad nori sparti pe cer. Sparti de’un cui saracii. Dar soarele straluceste printre ei. Si florile din curte sunt inflorite… desi e noiembrie aproape. Aude o muzica slaba venind de undeva de sus.
Merge mai departe. Gaseste o bucata de trecut infipta intr’o banca… o ridica, o scutura. Isi aduce aminte. O prostie. O cearta dintr’o prostie. Orgoliu. Lacrimi. Imi pare rau.
Impatureste trecutul si il baga in buzunar. Cum altfel sa scapam de trecut? Cum altfel sa invatam din el? Il pastram. Avem grija de el. In doua buzunare. Intr’unul partile frumoase… iar in celalalt chestiile urate.
Cu cat incercam sa fugim mai mult de trecut, sa uitam, sa ne prefacem ca nu stim, cu atat el ne ajunge din urma. Dar ea a inteles. Ea a acceptat trecutul. Si incearca. Incearca atat de mult sa il repare. Se izbeste cu capul de ziduri invizibile. Se chinuie si se bate cu fantome. Dar nu renunta. Vrea sa faca totul asa cum ar fii trebuit sa fie. O sa fie o calatorie al naibii de lunga. Dar va reusii. Nici macar nu isi va face planuri pentru asta. Un simplu gand, si totul vine de la sine. Trebuie sa traiasca, sa profite de oportunitati. Si da, I’ar fii placut sa mergi cu ea acolo. I’ar fii placut multe lucruri.
De ce totul trebuie sa fie atat de greu?? De ce trebuie sa facem mereu greseli nasoale tocmai cu persoanele care nu merita prostia noastra? Noi stim mai bine. Tu stii mai bine.
Ne complicam viata inutil zilnic. Pana si cel care spune si sustine sus si tare ca nu suporta complicatiile, pana si el isi complica viata aiurea. Eu sunt campioana la asa ceva. Zilnic, la fiecare pas, la fiecare gura de aer pe care o iau, imi complic viata. Sunt o persoana complicata…. Nici eu nu ma inteleg cateodata. Dar imi place de mine asa cum sunt… complicate. Cu chestiile mele. Fazele mele. Nebunia mea. A mea si doar a mea. Si nimeni nu are voie sa intervina. Nimeni… decat cei pe care ii aleg eu… ii avertizez de complicatii, de bataile de cap… daca se baga, spaga lor. Exista si beneficii. Vorbesc prostii. Dar e fun sa ai pe cineva cu care sa iti impartasesti nebunia… stii macar ca nu mai poate creste… ramane constanta la nivelul la care e acum.
Si totusi sticla asta de cola nu mai are acelasi gust ca aia cumparata de la magazinul ala mic si ingust din capatul strazii tale.
Si totusi muzica asta nu mai are acelasi sunet ca aia pe care o ascultam cand eram rupti.
Si totusi tigarile astea nu sunt cele pe care le fumam atunci.
Ii placea sa inventeze. Era in stare sa isi inventeze propria viata sis a o citeasca printre randuri de dragul amuzamentului. Dar daca era o persoana care merita sa o cunoasca… atunci nu ezita niciodata. Era ea. Pura, dezarmata si total vulnerabila. Asa e mai bine. Si tu stii asta…

Nervi

fuckin' nervous breakdown. vreau sa ma duc la concertu ocs de maine. dar cu cine pula mea sa ma duc??!?!?!? toti ba pleaca, ba nu ii lasa parintii. great! o data in viata mea ma lasa si pe mine mama de izbeliste prin bucuresti si toata lumea are treaba coae! in pula mea... i'm frustrated. nu intreba. doar un entry idiot doar asa, pentru ca e blogu meu, si pot sa'mi vars nervii pe el. mori ma! da'te dracu... gata. pauza. calm. liniste. shhht in mortii tai:)

Insomnie

e 5 dimineata si eu tot nu am inchis un ochi. ahh cat urasc noptile nedormite. peste cateva ore trebuie sa ma duc la facultate si sa fiu si atenta la ce debiteaza profii aia.
cred ca am fumat aproape tigara dupa tigara si am baut pe putin 2 kile de cola.
dar e nice sa nu dormi. noapte e atat de linistita. nu aud decat frigiderul si pisicile cum se alearga prin casa.
mai devreme m'am trezit cu un damf de cafea invadand camera. iar s'a trezit bunicamea sa faca cafeaua. e aproape un ritual pentru ea. in fiecare dimineata la 4 jumate se trezeste, face cafeaua si dupaia se duce sa se uite la televizor.
dar eu ce am facut? am stat toata noaptea si m'am uitat la grey's anatomy. m'am uitat la o poza now and then, am discutat cu diverse persoane. monotonie.
dar totusi e atat de linistit. nimeni nu te fute la creier noaptea. nu striga hai la masa sau du'te si cumpara ulei. nu iti invadeaza nimeni camera ca sa se uite la stirile de la ora 7.
desi o sa am multe riduri din cauza noptilor nedormite, o sa merite. calm, pace, liniste. genial. muzica mea preferata ascultata la un nivel perfect astfel incat sa se auda in toata casa, dar mai putin dincolo, la ai mei.
inca un entry nocturn. nu am mai facut de mult asta. scrumiera e umpluta pana la refuz si creieru meu e prajit de la atatea operatii la care am "asistat" involuntar toata noaptea. maine probabil o sa ma plimb cu cafeaua dupa mine. dar noroc ca am mec'u aproape:) un latte machiatto si un pachet de kent 8 cred ca o sa rezolve problema. mai naspa e cu orele. bine, de'aia am colegi, sa ma tina de vorba. sau de'aia am net pe telefon sau laptop, just to keep me entertained. ahh that's a good feeling.
vezi? noaptea te gandesti la lucruri frumoase. ce bine ca nu's genu de persoana care sa stea noaptea sa isi futa somnu doar ca sa se gandeasca la ce probleme are. daca stau bine sa analizez situatia, nu cred ca imi aloc mai mult de juma de ora, pusa cap la cap, pe zi pentru probleme. e mai fun sa te distrezi. sa razi, sa glumesti. ganditul excesiv si problemele are bad bad bad things. nu fac bine:))
deja ma simt muuult mai lucida si mai treaza. probabil ca in curand o sa imi sune si alarma de la telefon. deci, what the hell? inca un episod din grey's anatomy va rog!

Umbre

Cuvintele ii alunecau din creier in degete ca mai apoi sa se aseze pe taste intr’o ordine dezordonata de ganduri patate cu fum. Soarele apusese de mult dar inca se mai puteau zarii dare de lumina pe cerul plin de nori murdari. Boxele stateau intr’o tacere apasatoare aruncate pe masa.
Fericirea si’o gasi intr’un plic aruncat in sertarul plin de amintiri. Nu exista destinatar. Era doar o alta scrisoare care nu a ajuns la capatul liniei. Una din miile scrise de ea dar niciodata trimise. I se parea stupid sa o faca. De ce i’ar citi cineva scrisorile? De ce s’ar deranja cineva sa ii adune gandurile imprastiate pe o foaie si sa le aranjeze incat sa aiba sens?
Pentru ea nimic nu avea sens. Niciodata nu se chinuia macar unpic sa faca lucruri cu o oarecare luciditate. Toate trairile ascunse in negura mintii ei se invalmaseau aiurea peste tot. Toata camera era plina de trairi si ganduri. Niciodata nu s’a sinchisit sa faca curat. Sa arunce ce era vechi, sa pastreze ce ii placea. Aproape ca se delecta cand dadea peste un gand care o chinuise la un moment dat.
Ii placea sa citeasca. Isi citea gandurile zi dupa zi. Niciodata in aceeasi ordine si niciodata la fel.
Linistea din jurul ei se transformase in zumzet. Degetele ii jucau frenetic pe taste si parca nu mai putea sa se opreasca. Nu vedea inceputul iar sfarsitul era prea lung pentru a fii povestit. Continua sa se amuze si sa rada de una singura.
I’au placut multe. A urat si mai multe. Ar fii vrut destule de la viata si a primit prea putine. Prea putine lucruri de care se temea. Enorm de multe lucruri care o faceau fericita.
Asa era ea. Doar o alta umbra pe aceste pamanturi calcate in picioare de mii si mii de oameni inaintea ei. Doar un alt om. Doar o alta poza.

Franturi de suflete

Franturi din acea carte ii reverberau in minte si acum. Incerca sa le alunge dar nu putea. Nu putea sa uite cat adevar graiau acele randuri. Erau niste randuri scrise de un autor care traise si murise cu mult inainte ca ea sa se nasca.
Privea in ochii tutror si putea vedea cine erau. Vedea cine voiau sa fie si cine au fost. Intotdeauna facea asta. Era un joc numai de ea stiut si cu care isi insenina diminetile triste pierdute in metrouri.
Cateodata dadea peste un om al carui suflet ii era un mister. Asa era acest pusti din dimineata aceea. Il privea. Ii privea ochii, fata, imbracamintea. Vedea cine este, cine voia sa fie si cine a ajuns. Dar nu ii vedea sufletul. Pentru ea sufletul unei persoane nu era deloc ceva necunoscut. Ea stia ca sufletul este ceva nemuritor. Dar oricat se chinuia sa priveasca in sufletul acestuia, nu reusea. Se lovea de un zambet si de o expresie de indiferenta.
Incepuse sa se intalneasca cu el zilnic, intamplator. In aceeasi statie de metrou, la aceeasi ora.
De fiecare data incerca sa vada, nu reusea. Devenise o obsesie pentru ea.
Intr'o dimineata calduroasa de iunie vazuse o stralucire nebuneasca in ochii acelui pusti. Vazuse raiul, iadul si pamantul, toate la un loc, intr'o singura persoana.
Vazuse ceea ce nu crezuse niciodata ca poate fii posibil... acel pusti cu care isi petrecea involuntar rasariturile pe sub asfalt nu mai avea suflet.

Cosmar - dulcele vis

Inchid ochii... ma pierd. E liniste. Atat... de... l i n i s t e.
Sa alergam dupa lucrurile care ne plac. In timp ce toti alearga dupa metrouri si autobuze sa ajunga la serviciu noi sa alergam dupa un apus. Sa avem o poveste de zis. O poveste in care decorul sunt ei iar noi doar actorii. Sa zacem in iarba vestejita de toamna inghetand de frig in timp ce ne imaginam toata viata noastra zborul pasarilor calatoare.
Lucrurile mari nu au valoare. Noi traim la un nivel microscopic unde celulele din pielea ta imi aduc zambetul pe buze facandu'ma sa cred ca dupa voia mea se invarte Soarele.
Dar privind problema din alte puncte de vedere ajung la concluzia ca ador sa iti simt inima cand bate... si sa realizez ca mereu bate in acelasi timp cu a mea.
Dar scena noastra e pentru noi iar publicul e restrans. Doar cateva umbre ce se plimba de colo colo, ascultand muzica dintre noi.
Si iar ne trezim alergand. Incotro? Nu stim. Si radem, dar ne impiedicam si cadem, si radem din nou si ramanem intinsi pe asfaltul prea rece uitandu'ne la ceru ala manjit de nori pe care il vedem zilnic dar parca acum e altfel... acum e doar al nostru.
Eu si prietenul meu imaginar.
Imi cumperi tigari in fiecare dimineata si imi aduci pachetul fara o tigara. Doar una, nimic mai mult.
Dar taci! Nu mai striga ca nu vreau sa te mai aud. Nu apartii lumii mele de fapt. Esti doar o naluca ce se perinda prin viata mea cea plina de haos. Nu am nevoie de imaginatie, viata mea e si'asa ca un vis. Nu imi permit mai mult de'atat. Ma prefer pe mine, strangand aerul in brate.
Trezirea la realitate e atat de trista uneori... alteori e infricosatoare... insa acum e doar atat de muta. E liniste. De ce e asa de liniste aici?? Nu mai aud nici muzica, nici zumzet, nici vantul cum bate! E doar un mare gol, un vid total. Si e atat de frig! Deschide'ti dracu caloriferele astea nenorocite.
Si vecinul de langa tot urla de spaima si de durere... sarmanul.

Totul a fost doar un vis. DOAR UN VIS NENOROCIT. Dispari!

"Preteni buni nu se gasesc, ei se inventeaza..."

Se holba la monitorul ala de parca ii facea vreun fel de incantatie... dar se holbeaza la el de o saptamana aproape si tot fara niciun rezultat. Saraca...

Priveste monitorul… holbeaza’te la el… asteapta mailul ala nenorocit pe care de fapt nici nu o sa il primesti. Pentru ca boul ala nu se uita in inbox. Sau poate se uita dar nu se mai sinchiseste sa iti raspunda.
Pff, si ce dracu sa’I faci?? Lasa’l in treaba lui acolo cu cuiele lui sa se distreze. Vede tom si jerry alergand pe pereti. Ahh, asta e clasic.
Ba frate si cand te gandesti ca mergeam noi in parc si ne jucam heiki si te cacai pe tine de ras ca habar nu mai am sa joc. “lasa coae ca invat eu, ma fac eu mare”. Nu cred ca am zis asta vreodata dar intotdeauna am gandito. Tu oricum ma placeai asa cum sunt. Dar voiam sa fac si eu ceva. Adica pana mea imi dadeai cam tot pe tava, eu nu sunt asa, eu vreau sa ma dau cu capu de toti peretii, sa imi storc creierii ca sa imi dau seama cum sa te fac sa ma placi. Dar tu oricum faceai asta.
Tu oricum te intorceai dupa mine, alergai ca tampitu pe scari la eroilor si ma faceai sa fac un preinfarct cand ma luai in brate. Norocu tau, fraiere, ca nu ti’am futut niciun pumn pana acum, la cate faze mi’ai facut de genu.
Sau mai stii ma, cand am venit la tine la munca si m’ai adus la metrou inapoi si stateam noi chill, nu aveam nicio treaba, si dupaia “BUFF”. Auch! Si de parca ar fii prima oara. Ma cac pe mine de ras cand imi aduc aminte.
Sau cand ai venit la mine cu scuteru ca imi era rau si ti se rupsese sarma aia care tinea toba). Bine ca ai legato la loc cu o bretea=)).
Si cand pierdeam weekenduri cantand sau uitandu’ne la filme.
Mama frate ce dor mi’e de toate cacaturile alea.
Si veneam la tine de Craciun si fumam un cui si ne uitam la desene animate).
Stii ma vorba aia a alora de la Chester, nu? “prieteni buni, nu se gasesc, ei se inventeaza”. Pai coae, pana mea… a fost cam greu dar ai iesit tu). Dar deh, acu nu mai suntem prieteni. Nu mai vin la tine la munca, nu mai cadem ca idiotii pe scari, nu mai ma corupi sa fumez un cui, nu mai cantam impreuna sau ne uitam la filme. Nu te mai sperii de te caci pe tine cand se uita taicamiu vitreg urat la tine si iti zice sa nu te duci la concert Coma).
Sau cand ai ramas seara si voiai sa te intorci pe jos de la mine. Sunt fix 28 de km de la mine din poarta pana la scara ta.
Si trandafirii. Inca ii mai am pusi intr’o cutie.
Cacat, cate amintiri supertari. Cat misto faceam de tine cand erai fumat. Doooamne. Se uita tot 336’le la tine frate). Si cat de dor mi’e de tine bha…

Dar bineinteles, acestea sunt gandurile ei. Ii e dor de el, desigur. A pierdut un prieten bun. Dar viitorul niciodata nu se stie ce iti rezerva. Poatee…

Prietenii

Sigur ai auzit macar o data de trupa Bowling for Soup. Au ei o melodie care se numeste “High School Never Ends”. M’a pus mult pe ganduri in ultimul timp.
Da, e adevarat. Am intrat la facultate si te astepti ca totul sa se schimbe. Oamenii sa aiba mai mult bun simt, fetele sa nu fie la fel de bitchy, baietii sa fie mai draguti, mai destepti si mai educati. Insa daca stau sa ma gandesc mai bine, lucrul asta e imposibil. Traim intr’o tara unde indiferenta este cuvantul care face legea [asta si “baieteii” care se cred “smecheri” sau “shukari”]. Ipocrizia asta in care ne’am cufundat cu totii o sa ne distruga. Pe plan national sincer e deja dus totu. Dar pe plan personal inca mai putem salva ceva. Am avut amici tarani, manelisti, gay, rockeri, metalisti, punkisti, emo. De toate genurile. Si niciodata nu I’am judecat dupa cum se imbracau. Toti aveau valori morale cu care aveau ceva de zis. Exista persoane pe care le cataloghezi dupa modul cum se imbraca si cum se comporta. Dar mai exista si acea sectiune de persoane pe care nu ai cum sa le cataloghezi in niciun fel. Aceia sunt prietenii. Fie ca sunt pitziponci, rockeri sau orice alta natie de eticheta aplicata de societate, aceia sunt oamenii care sunt acolo langa tine fie ca sunt imbracati de la Prada fie ca sunt de la “orice produs 10 lei”.
Probabil m’am dus unpic pe campii cu postul asta. Dar incerc sa am o opinie, si nimeni nu are voie sa ma opreasca aici, doar sa ma judece, ceea ce va rog, chiar sa faceti.
Nu cred ca exista om in viata care sa nu fii avut vreodata nevoie de ceva sau de cineva pe la ora 2 noaptea si sa nu fii sunat un prieten. Acel cineva care isi poarta mandru eticheta. O eticheta care este mai presus de celelalte. Un prieten e intotdeauna langa tine, fie ca e zi, noapte, dimineata. Fie ca iti sta parul naspa sau ca ai ochii inrositi de plans. Esti beat si nu mai stii pe unde mergi, ai intotdeauna un prieten langa tine.
Prietenii sunt persoanele alea indeajuns de duse cu capu incat sa ramana langa tine orice ai face si sa se bage in aceleasi cacaturi ca si tine numai ca sa nu fii tu singuru care sa primeasca “laudele”.
Prietenii sunt oamenii aia atat de nebuni incat iti toarna inca un shot de tequila, chiar daca nu mai stii nici cum te cheama. Dar cacat, de’aia ai buletin nu?
Nici nu pot sa transpun in cuvinte cata siguranta si bucuria care o poate aduce un prieten in viata cuiva. Va uitati la filme, iesiti in oras, la agatat, sau la o bauta. Intotdeauna e si intotdeauna va fii fun sa ai un prieten langa tine.
Sunt mandra ca sunt prietena si sunt mandra ca am prieteni. Sunt mandra ca cineva m’a onorat cu acest titlu si m’a lasat sa pasesc in viata atat de incalcita a lui.
E minunat sa se bazeze cineva pe tine stiind ca il poti ajuta. E genial sa stii ca ai pe cineva acolo intotdeauna, no matter what. Nu conteaza ca cercurile de amici nu sunt aceleasi sau ca nu va vedeti in fiecare zi. o data pe zi macar, un prieten se gandeste la tine si vrea sa te ajute, chiar daca iti merge foarte bine, te ajuta facandu’ti ziua si mai frumoasa.