Umbre

Cuvintele ii alunecau din creier in degete ca mai apoi sa se aseze pe taste intr’o ordine dezordonata de ganduri patate cu fum. Soarele apusese de mult dar inca se mai puteau zarii dare de lumina pe cerul plin de nori murdari. Boxele stateau intr’o tacere apasatoare aruncate pe masa.
Fericirea si’o gasi intr’un plic aruncat in sertarul plin de amintiri. Nu exista destinatar. Era doar o alta scrisoare care nu a ajuns la capatul liniei. Una din miile scrise de ea dar niciodata trimise. I se parea stupid sa o faca. De ce i’ar citi cineva scrisorile? De ce s’ar deranja cineva sa ii adune gandurile imprastiate pe o foaie si sa le aranjeze incat sa aiba sens?
Pentru ea nimic nu avea sens. Niciodata nu se chinuia macar unpic sa faca lucruri cu o oarecare luciditate. Toate trairile ascunse in negura mintii ei se invalmaseau aiurea peste tot. Toata camera era plina de trairi si ganduri. Niciodata nu s’a sinchisit sa faca curat. Sa arunce ce era vechi, sa pastreze ce ii placea. Aproape ca se delecta cand dadea peste un gand care o chinuise la un moment dat.
Ii placea sa citeasca. Isi citea gandurile zi dupa zi. Niciodata in aceeasi ordine si niciodata la fel.
Linistea din jurul ei se transformase in zumzet. Degetele ii jucau frenetic pe taste si parca nu mai putea sa se opreasca. Nu vedea inceputul iar sfarsitul era prea lung pentru a fii povestit. Continua sa se amuze si sa rada de una singura.
I’au placut multe. A urat si mai multe. Ar fii vrut destule de la viata si a primit prea putine. Prea putine lucruri de care se temea. Enorm de multe lucruri care o faceau fericita.
Asa era ea. Doar o alta umbra pe aceste pamanturi calcate in picioare de mii si mii de oameni inaintea ei. Doar un alt om. Doar o alta poza.