"Daca"

Facem multe greseli... Unele mai mici, altele mai mari. Incetam sa ne mai gandim la noi insine, incercand sa ii facem pe ceilalti sa se simta bine, lasandu'ne sa cadem in dizgratia intunecimii din sufletele noastre. Alteori, dimpotriva, nu ne mai pasa decat de noi, de bunastarea noastra. Trebuie sa ne fie noua bine. De fapt trebuie sa ne fie tuturor bine. Singura problema este ca de obicei ce e bine pentru mine, nu e pentru tine, sau invers... Aici intervin dezamagirile, regretele, suspinele si starile de absenta iluzorie pierduta in neant.
Intotdeauna spunem lucruri cu juma' de gura, lasam loc de interpretare... Nu avem curajul de a spune verde in fata anumite lucruri. Suntem intelesi gresit, suferim, ramanem singuri. incepem sa ne ocupam timpul cu diverse scapari. Tripuri intense ce ne macina viziunea clara asupra lucrurilor evidente.
Gresim, ne pare rau, iertam, gresim iar. Daca oamenii ar fii perfecti, ziua nu ar mai avea farmec, iar noptile nu ar fii decat o continua inlantuire de umbre fara sens.
Ne trezim privind in gol, mintind ca "analizam situatia la rece", gandindu'ne "ce s'ar fii intamplat daca" nu o sunam, nu ii spuneam asta, nu il lasam sa astepte, nu spuneam ce am spus, nu imi cumparam adidasii aia, nu imi gauream buza. daca, daca.... conditia asta ne bantuie, ne mistuie, ne macina si ne consuma mai mult decat ne consuma tigarile din timpul inutil din zi.
Apoi incepem sa visam, sa ne imaginam departe. sub un cer cu stele, cu o mare linistita in urechi, cu ochii tai intr'ai mei, cu mainile noastre ascunse in nisip.
Privirile se intersecteaza, regretele ies la suprafata. Jocul indiferentei reincepe. "Mie nu'mi pasa" parca te aud spunand. "Ba nu, mie nu'mi pasa". Incepem sa ne intrecem cui nu'i pasa mai mult amplificand prin asta dorul, tristetea, dorinta.
Ochii cad, se impreuneaza, se intalnesc, se scruta, se retrag. Se prind intr'o lupta muta, crancena, interminabila. Atractia privirilor este prea mare. Insa lasam capul in jos si tacem resemnati. Nu avem voie sa ne simtim bine. Nu avem voie sa vorbim. Nu avem voie decat sa fim suparati si tristi. Unicul scop al existentei noastre umile impuse de cine stie ce zeu.
Realizez ca de fapt nu e deloc asa. Sorbim culorile din ochii fiecaruia. Zambim in interior din tot sufletul. Suntem fericiti. Intindem mainile, ne tinem. Plecam...