Cuvinte adunate

degetele imi sunt vorbele, tastele'mi sunt lumea... ma cufund in adancul linistit ce mi'l ofera lumea mea si privesc prin sticla mata a geamului tau cum stai si razi si plangi si speri... ma ceri... ma vrei... ma cauti... te pierzi. dar ma trezesc ma vad cu tine cu mine cu noi. noi doi amandoi razand in ploaia surda a diminetii de ieri. pictand cu degetul tau aratator un soare, o mare si o scoica. un juramant in alge, nisip si praf de stele. si iar ma pierd pe strazile mele pustii de atatea ganduri vii de prea multe nopti statute cu ochii deschisi atintiti la podeaua pe care calc desculta in fiecare dimineata in drumul meu spre antidotul oboselii. si cafeaua e dulce... prea dulce. iar am gresit. prea mult zahar. m'a pacalit. nu e buna... o gust, o arunc... imi pare rau. crosetez drumuri imaginare cu itele mintii mele catre tine... spre apartamentul tau, spre perna goala de langa tine caruia ii e dor de mine. te misti in somn, te simt, te tin in brate, tresari, eu fug, revin, te sarut apasat si cald... buna dimineata din nou... dimineti pierdute in siruri mute de idei si aburi de cafea... culori sterse pe geamurile mele pictate doar de ea. inimaginabila senzatia mea, a noastra... stiu exact ce simti. stim exact cum e. oare poti tu sa te exprimi? eu ma voi pierde in prea multe cuvinte fara rost, te voi lasa pe tine sa ma delectezi cu ele... sa imi indulcesti rasaritul... sa imi incalzesti apusul. sa imi gandesti viata din perpectiva ta. sa ma legi de tine cu un lant si sa pui un lacat. sa arunci cheia in mare. sa o bagi intr'o scoica si sa uitam de ea.
pipai cuvintele nesigura... parca nici ele nu imi mai apartin. ma uit cu oroare la ziua de maine si ma vad luand un bilet dus catre nicaieri. tu nu esti de gasit... iar ai plecat si m'ai lasat doar cu al meu dor apasator? iar te faci pierdut in mintea lor si te vrei de negasit pentru nimic in lume? dar te intorci... mereu o faci. si te primesc cald iar in asternuturile reci lasate atarnand in amintirile zeci. si strang de pe jos lucrurile ce ne leaga si le asez iar in locul lor de veci. le pun acolo sus, sa se vada, sa te stiu aproape chiar daca nu esti.
sunetele stridente tasnesc usor in sus din chitara mea cea plina de idei noi si vechi, ale mele, ale tale, ale lor... si te cred pe cuvant cand imi spui ca nu vom apune... si ca vom fii noi doi... "si restul lumii":)