Spune'mi

Ti’ai salva sufletul sau ai fugi? L’ai lasa? Spune’mi, l’ai lasa?
Vorbele aluneca, tigariles sunt multe adunate in scrumiera sau pe jos. Unele fumate, altele uitate. Uitate asa cum era si el. Uitat de lume, abandonat.
Statea intr’un colt al patului sau cu perna in brate si cu patura pe cap. Parea ca doarme. Dar nu dormea. Nici nu plangea. Nu mai avea timp de lacrimi, de abrureli. De combinatii. Au fost prea multe. Au trecut atatea, au ramas prea putine. Ce i’a ramas? Spune’mi, ce i’a ramas??
Poze i’au ramas. Iti spun eu. Tone de poze. Tone de amintiri. Tone de praf.
Sticle goale aruncate prin camera aiurea. Dezordine ordonata doar in mintea voastra. Era o stare de spirit. Nu e nimic special. Nimic iesit din comun. Pasivitatea aceea agresiva nu isi gasea locul in orice alta parte ai fi incercat sa o indesi.
Valorile morale si le pierduse de mult. Prietenii ii avea dintr’o nevoie mizera de a’si fuma tigarea cu altcineva inafara de wallpaperul lui.
Dar ii placea asa. Situatia in care s’a autocomplacut ii era previzibila lui mai mult ca oricui. Ii era familiara. Ii statea bine in felul ala tampit de numai unuia ca el i’ar fi stat bine.
Si totusi, daca ai putea, ti’ai salva sufletul? Mi l’ai da spre pastrare? Spune… l’ai ceda cuiva care mai poate avea grija de ceva? Sau l’ai lasa sa cada in frumoasa dizgratie a unui corp abandonat?
Doar… spune’mi.