Lumina chioara din incaperea aceea o tulbura. Statea si se uita pe geamul cu zabrele care dadea spre acea gradina inflorita de trandafiri, florile preferate ale ei. Uneori voia sa plece din acea casa care inca ii bantuia serile de noiembrie. Se gandea ca nu va pleca niciodata de acolo, ca va fii mereu acceptata si primita in caldura acelei camere. Ca cel care ii mangaia obrazul dimineata va fii mereu aproape si ca nu va trebui sa invete sa respire pe cont propriu.
Chitara care ii insenina serile se afla chiar langa fotoliu. Se gandi sa o I'a si sa incerce din nou acea melodie care ii place atat de mult. De dincolo de usa se simtea mirosul de cafea. El nu era acasa. Nimeni nu era acolo. Doar ea impreuna cu amintirile ei care o bantuiau de ceva timp. Stia ca nu trebuia sa fie acolo, ca daca o prindea cineva, o putea pati rau de tot. Insa cheia aceea, copia cheii lui, statea pur si simplu pe masa in ziua ce trecuse, si se gandi sa treaca pe acolo. Nu se poate numi furt caci nu voia sa I'a nimic din casa. Voia decat sa mai simta putin pulsul acelor pereti. Sa vada zgarieturile de pe pereti pe care unghiile ei, atat de fragile, le lasau inainte sa se rupa pentru a mia oara. Sa vada acel scaun pe care statea de fiecare data cand se certau iar ea voia sa faca pe indiferenta stand si uitandu'se ironic la el. Insa toate astea erau acolo dar nu erau. Erau amintiri ce trebuiau facute sa dispara iar singurul mod prin care se gandi ca ar putea sa faca asta, ar fii sa revada acea camera plina de pacate. Voia sa treaca de mult peste ce se intamplase insa alungarea ei dintre acei pereti, atat de brusca, atat de rece, ii statu ca un cub de gheata pe inima tot acest timp, care nu voia sa se topeasca.
"acum voi pleca in sfarsit cu inima impacata" si dadu sa se ridice de pe scaun insa vazu ceva ce ii capta atentia: era esarfa ei pe care o uitase din graba prea mare intr'o dimineata, acolo. O lua incet si o baga in geanta. Pe masa lasa un trendafir negru, probabil acelasi pe care el la un moment dat I'l darui intr'o zi speciala, si pleca avand inima impacata. Stia ca de acum isi va putea continua viata, nemaigandindu'se la trecutul care o chinuise atat de mult. Era in sfarsit libera sa traiasca fara resentimente stiind ca ce a fost a fost frumos dar nu va mai putea fii. Nici nu mai voia sa mai fie ceva.
Pleca pe straduta unde odata o muscase un caine, si lua ultimul tren spre casa. Incepu sa ninga…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu